MAEZiua Organizației Națiunilor Unite

24 octombrie 2023
 
 
Comunicat de presă
 
Ziua Organizației Națiunilor Unite
 
Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 24 octombrie, a Zilei Organizației Națiunilor Unite (ONU). Momentul marchează intrarea în vigoare a Cartei ONU (1945) și începutul activității organizației în cele trei domenii principale de acțiune: pacea și securitatea internațională, dezvoltarea și drepturile omului.
Din perspectiva reprezentativității, a diversității instrumentelor de care dispune și a oportunităților de dialog oferite, ONU rămâne cel mai adecvat for de abordare și soluționare a multiplelor provocări și crize globale, într-un context în care ordinea internațională bazată pe norme valorile și principiile Cartei ONU sunt supuse unor provocări fără precedent de la înființarea organizației. Un obiectiv de actualitate pe agenda Organizației Națiunilor Unite îl constituie gestionarea amenințărilor majore la adresa păcii și securității internaționale, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, al evoluțiilor din Orientul Mijlociu și Sahel, al recrudescenței terorismului și al evoluțiilor în domeniul dezarmării și controlului armamentelor.
În cei aproape 68 de ani de când a devenit membru ONU, România s-a afirmat ca un susținător și apărător activ al realizărilor diplomației multilaterale, iar cadrul oferit de organizația globală a fost valorificat pentru promovarea inițiativelor de politică externă ale țării noastre. România a devenit membru al ONU la 14 decembrie 1955, în urma deciziei Adunării Generale a organizației.
România rămâne un actor angajat în domeniul drepturilor omului, apărător al normelor și statului de drept, profil pe care țara noastră îl consolidează și prin exercitarea în prezent a calității de membru în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Pe durata noului mandat în acest important organ al ONU, în perioada 2023-2025, activitatea se concentrează asupra acelor domenii prioritare în care experiența și angajamentul României la nivel onusian pot genera un impact semnificativ în activitatea Consiliului.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEAniversarea a 68 de ani de la admiterea României în Organizația Națiunilor Unite

14 Dec 2023 407

Astăzi este Ziua Organizației Națiunilor Unite! Mesaj transmis de Ministerul Afacerilor Externe

24 Oct 2023 737

Comunicat de presa- MAE îşi exprimă profundul regret faţă de decesul lui Boutros Boutros-Ghali

17 Feb 2016 1029

România a obținut o funcție importantă în cadrul ONU

18 Jun 2015 1517

MAE salută marcarea Zilei Internaționale împotriva Corupţiei

10 Dec 2014 862

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul irakian al afacerilor externe, Ibrahim Al-Jaafari - 24 septembrie 2014

24 Sep 2014 1214

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu omologul palestinian, Riad al-Malki - 24 septembrie 2014

24 Sep 2014 1257

Participarea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, la deschiderea celei de-a 69-a sesiuni a Adunării Generale a ONU - 23 septembrie 2014

23 Sep 2014 1309

MAE salută celebrarea Zilei Internaţionale a Democraţiei 15 septembrie 2014

15 Sep 2014 905