Ziua Naţională pentru Comemorarea Holocaustului

Cu prilejul datei comemorative naţionale de 9 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului din întreaga lume şi îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al doilea război mondial.
 
Marcarea acestui moment, inclusiv prin organizarea unor evenimente comemorative, reprezintă un simbol al asumării, de către societate românească a tragediei, dar şi o modalitate de păstrare mereu vie a memoriei victimelor pentru ca drama acestora să nu se mai repete vreodată. Ministerul Afacerilor Externe susţine pe deplin eforturile de educare a tinerei generaţii în spiritul cunoaşterii Holocaustului, al respingerii acţiunilor discriminatorii, antisemite şi rasiste şi al înţelegerii semnificaţiilor acestora, astfel încât orice încercare de a repetare a unor astfel de acte să fie combătută în virtutea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
 
Promovarea diversităţii, a respectului faţă de celălalt, egalitatea cetăţenilor în raport cu ceilalţi în ceea ce priveşte drepturile, libertăţile fundamentale şi obligaţiile reprezintă  principii esenţiale. Înţelegerea şi respectul sunt cu atât mai importante cu cât astăzi pot fi remarcate noi manifestări de antisemitism, apărute, din păcate, în numeroase state, inclusiv în cadrul unor societăţi cu democraţie consolidată de pe continentul european. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe îşi reafirmă hotărârea de a contribui, în continuare, prin instrumentele aflate la îndemâna diplomaţiei, la întărirea instrumentelor legislative şi instituţionale apte să prevină şi să sancţioneze antisemitismul, precum şi oricare alte manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială şi intoleranţă.
 
Ministerul Afacerilor Externe subliniază eforturile semnificative pe care România le-a realizat în decursul ultimilor ani în ceea ce priveşte asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului şi a antisemitismului. Acestea au fost şi vor continua să fie angajamente care vor fi urmărite de o manieră consecventă de către autorităţile române.
 
Ministerul Afacerilor Externe salută, de asemenea, progresele realizate în ultima perioadă în plan academic, precum şi dezvoltarea a numeroase programe de studii asupra Holocaustului. „Suntem recunoscători comunităţii evreieşti originare din România care a contribuit la perfectarea acestor programe. Acestea se vor constitui în părţi componente esenţiale ale patrimoniului spiritual românesc comun, a cărui păstrare şi transmitere către generaţiile viitoare nu ar fi posibile fără aportul istoric şi cultural al evreilor români”, a subliniat cu această ocazie ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean.
 
 
Informaţii suplimentare:
 
În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 / 5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie (dată ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1942), pentru comemorarea oficială, în plan naţional, a Zilei Holocaustului.
În baza acestei decizii, în fiecare an, la 9 octombrie, autorităţile române organizează manifestări dedicate memoriei Holocaustului, incluzând: conferinţe, seminarii, lansări de carte, spectacole, concursuri şcolare etc. Instituţiile implicate în coordonarea activităţii de comemorare a Zilei Holocaustului sunt: Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe și la Summitul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est

14 Jun 2024 273

MAEDin Agenda de lucru a MAE de vineri , 14 iunie 2024, vă semnalăm

14 Jun 2024 272

MAEDin Agenda de lucru a MAE de joi , 13 iunie 2024, vă semnalăm

13 Jun 2024 245

Vreți să mergeți în vacanță în Grecia, în perioada următoare? Iată ce trebuie neapărat să știți

12 Jun 2024 411

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

11 Jun 2024 318

MAERepublica Elenă – risc crescut de incendii

11 Jun 2024 272

Atenționare de călătorie în Bulgaria! Sunt restricții de circulație la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

10 Jun 2024 471

MAERepublica Bulgaria – restricții de circulație la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

10 Jun 2024 330

MAELuminița Odobescu la deschiderea oficială a programului de pregătire cu tema “Building Resilience to Disinformation in a Changing Communication Environment”

10 Jun 2024 305

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat în toate cele 915 secții organizate de MAE European s-a încheiat în toate cele 915 secții organizate de MAE

10 Jun 2024 304

MAEVotarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat în toate cele 915 secții organizate de MAE

10 Jun 2024 284

MAE Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat în toate secțiile de votare

10 Jun 2024 474

S-au deschis și ultimele secții de votare organizate în străinătate pentru alegerile europarlamentare

09 Jun 2024 460

Alegeri Europarlamentare 2024 Iată cum se desfășoară votarea în străinătate

09 Jun 2024 381

MAEVotarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European a început, prin deschiderea secției de votare Auckland, Noua Zeelandă

09 Jun 2024 325