Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 317 acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate

Știre de presă Bucureşti, 19 ianuarie 2024
                                                                                                                               
 
REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ
 
În perioada 11 - 18 ianuarie a.c., polițiștii de imigrări au înregistrat 2.716 cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 2.163 de astfel de documente au fost aprobate, iar 581 au fost respinse.
Cetățenilor străini le-au fost emise 3.162 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, alte 619 permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu au depistat 65 de străini aflați în situații ilegale. 27 de străini au fost introduși în centrele de cazare a străinilor luați în custodie publică.
Au fost efectuate 317 acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate, polițiștii de imigrări au aplicat 355 de sancțiuni contravenționale.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 64.400 de lei.
 
 
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.