Biroul pentru ImigrăriOpt bărbați din Pakistan și Bangladesh au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări


Comunicat de presă    București, 19 februarie 2024
                                                                                                                                         
               
 
 
Opt bărbați din Pakistan și Bangladesh au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări din cadrul centrelor de cazare a străinilor luați în custodie publică Arad și Otopeni, săptămâna trecută
 
Polițiștii de imigrări din cadrul Centrelor de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad  și Otopeni au desfășurat, săptămâna trecută, două misiuni de îndepărtare sub escortă, pentru opt străini, dintre care cinci din Pakistan și trei din Bangladesh, împotriva cărora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani.
 
La data de 15 februarie a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României, până la Punctul de Trecere a Frontierei de stat Aeroport “Henri Coandă” București, pentru doi bărbați, ambii din Pakistan.
 
 
 
Din verificări a reieșit că față de aceștia Curtea de Apel București a dispus, în luna ianuarie a acestui an, măsura  luării în custodie publică, întrucât au fost depistați de polițiștii de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
 
 Două zile mai târziu (17 februarie a.c.), o altă misiune de îndepărtare sub escortă a fost desfășurată de polițiștii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad.
 

 
Șase bărbați, dintre care trei din Bangladesh și trei din Pakistan, au fost îndepărtați de polițiștii de imigrări, până la Aeroportul Internațional Cluj, unde au fost îmbarcați pe curse comerciale către țările de origine.
 

Aceștia au intrat în România în scop de angajare, în anul 2023, respectiv 2024, ulterior fiind depistați de polițiști de frontieră în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. 
 
În perioada decembrie 2023-ianuarie a.c. au fost introduși în centrul de custodie publică, pentru dispunerea de măsuri de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării noastre.
 
Acțiunea polițiștilor de imigrări din Arad a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.
 
În toate cazurile prezentate, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Astfel de misiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.
 
 
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.