IGSU1.110 de persoane au fost asistate medical de pompierii salvatori, în ultimele 24 de ore


BULETIN DE PRESĂ
Nr. 123 din 12 mai 2023
 
1.110 de persoane au fost asistate medical de pompierii salvatori,
în ultimele 24 de ore
 
O pondere de aproximativ 80% din totalul celor 1.385 situații de urgență gestionate la nivel național a constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD acționând la 1.150 solicitări.
 
De asemenea, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 53 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 177 misiuni pentru protecția comunităților.
 
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
 
În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 41 persoane aflate în dificultate.
 
❗ Echipajele operative din județul Prahova au intervenit, ieri, pentru stingerea unui incediu produs la o casă din localitatea Cornu. Ajunși la locul solicitării, salvatorii au constatat că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Incendiul a fost stins, fără a fi înregistrate victime.
 
De asemenea, în perioada de referință, la nivel național, au fost transmise 16 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase, (urși) în județele: Argeș (2), Brașov (2), Harghita (2), Mureș (4), Neamț (2), Prahova (3) și Sibiu (1).

 
Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 229 de pompieri salvatori și 157 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.
 

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 1000 de intervenții ale pompierilor, în ultimele 24 de ore. Cele mai relevante misiuni

13 Oct 2022 813