IGSUPeste 5.000 de pompieri vor fi, zilnic, la datorie în acest sfârșit de săptămână.

DECLARAȚIE DE PRESĂ
06.04.2023
 
În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va monitoriza pemanentevoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților. În acest context, peste 5.000 de pompieri vor fi, zilnic, la datorie în acest sfârșit de săptămână.
 
În perioada următoare, echipajele depompieri care încadrează aproape 3.800 de mijloace tehnice sunt pregătite să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
 
Răspunsul la urgenţele medicale este asigurat prin intermediul celor peste 500 echipaje SMURD, dintre care 322 echipaje încadrate de pompieri paramedici, 40 de unităţi de terapie intensivă mobilă (11 specializate în tratament nou născuți), 42 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precumși 120 autospeciale pentru descarcerare.
 
Pe linie preventivă, pompierii vor derula activități de verificare la lăcașurile de cult unde se preconizează un aflux mare de participanți, precum și la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor. Astfel de acțiuni vor fi efectuate și la unități turistice sau la obiective care desfăşoară activităţi economice în zonele turistice. Pe timpul verificărilor, inspectorii de prevenire vor urmări aspecte privind dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranţii exteriori.
 
RECOMANDĂRI
 
Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor, recomandăm atât preoților, dar mai ales enoriașilor să urmeze câteva reguli simple, însă foarte importante:
  • lumânările sau candelele să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau a părului;
  • evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
  • parcarea mașinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.
 
 
În locuință, amplasarea lumânărilor și a candelelor aprinse se realizează în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de perdele, materiale lemnoase sau electrocasnice (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă). În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse. De asemenea, nu lăsați lumânările aprinse sau alte surse de foc la îndemâna copiilor. E bine să acordați o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.
 

Totodată, având în vedere situația hidrometeorologică înregistrată în mai multe județe din estul și nord-estul țării, unde viscolul și ninsorile au produs efecte însemnate (sute de oameni au rămas blocați în autoturismele derapate sau blocate pe drumurile înzăpezite), în contextul în care avertizările meteorologice se vor prelungi, facem apel la cetățeni să țină cont de recomandările noastre:
 
  • evitați să porniți la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
  • urmăriți buletinele meteorologice și recomandările autorităților;
  • în situația manifestării vântului puternic, rămâneți în spații închise care vă asigură protecția și evitați deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
 
Vă asigurăm că pompierii rămân la datorie pentru furnizarea răspunsului prompt la solicitările de sprijin venite din partea cetățenilor, iar situația misiunilor va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor necesare gestionării eficiente a misiunilor înregistrate la nivel național.

 
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, manifestați un comportament preventiv și accesați sursele oficiale de informare! Fiți prevăzători și consultați măsurile și modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea diverselor tipuri de situații de urgență! Urmăriți recomandările noastre, accesați platforma națională de pregătire în situații de urgență fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația de mobil DSU.
 
Sărbători fericite și liniștite, în pace, armonie și, mai ales, în siguranță!
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 2.000 de pompieri se vor afla în proximitatea bisericilor în noaptea de Înviere

30 Apr 2016 2310