IPJ Alba Buletin de presă

Ieri, 24 septembrie 2023, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 425 de persoane și au fost verificate 274 de autovehicule.
Au fost constatate 107 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală 37465 lei. A fost retrase 3 certificate de înmatriculare, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere și au fost constatate 7 infracțiuni.
Au fost efectuate 122 de testări privind consumul de alcool și droguri.
 
Exemple:
 
La data de 25 septembrie 2023, jurul orei 00.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Ponor, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Ighiu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
La  data de 24 septembrie 2023, în jurul orei 15.30, polițiștii rutieri din Aiud au depistat o tânără de 29 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din Aiud, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Reținuți pentru tulburarea odinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe
 
La data de 24 septembrie 2023, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, din municipiul Blaj, care sunt cercetați pentru fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
În seara zilei de 23 septembrie 2023, pe fondul unor discuții contradictorii care ar fi avut loc între 4 tineri, pe stradă, aceștia s-ar fi agresat reciproc, iar ulterior li s-ar fi alăturat alte 5 persoane.

Scandalul a fost aplanat de către echipajele de poliție care au intervenit la fața locului.
În cursul zilei de azi, 25 septembrie, cei 6 reținuți vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
 

Amplasarea radarelor în data de 26 septembrie 2023 
 
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mandat pus în aplicare de polițiștii din Constanța. Iată de ce

17 May 2024 297

IPJ Constanța Pedeapsă cu închisoare pentru un bărbat care a condus cu permisul suspendat

10 May 2024 453

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 635

Știri Constanța Scene șocante în Vama Veche - Tineri, căutați de poliție, după ce ar fi lovit mai multe persoane (VIDEO)

02 May 2024 3788

IPJ Constanța Tânăr de 25 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte

01 May 2024 564

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 737

Mai mulți inși au ajuns după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni

20 Apr 2024 699

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 921

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 674

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 806

Condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

12 Apr 2024 516

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 545

Știri Constanța Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă un bărbat, pentru încălcarea ordinului de protecție?

02 Apr 2024 520

Bărbat condamnat definitiv la închisoare, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

26 Mar 2024 757

IPJ Constanța Doi bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni au ajuns în spatele gratiilor

20 Mar 2024 793