IPJ AlbaPolițiștii au constatat 43 abateri de natură contravențională

                                                                 Nr. 131.102 din 1 februarie  2024
 
 
ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ PE AUTOSTRADA A10
 
 
Ieri, 31 ianuarie 2024, în intervalul orar 10.00-14.00, pe Autostrada A10, la kilometrul 4, pe sensul de mers Alba Iulia-Sebeș, polițiștii din cadrul Biroului Poliția Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea-Deva au desfășurat o acțiune, în colaborare cu RAR Sibiu și ISCTR Alba, în care au fost verificate zeci de autovehicule destinate transportului de mărfuri generale și periculoase, precum și starea tehnică a acestora.
 
Au fost verificate 78 autovehicule destinate transportului de marfă, iar toți conducătorii auto au fost testați cu aparatele etilotest.
 
Polițiștii au constatat 43 abateri de natură contravențională, din care 11 la OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
 
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, 6 certificate de înmatriculare, iar polițiștii au constatat două infracțiuni de conducere cu permisul suspendat.
 
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de aproximativ 20.930 lei.
 
La această acțiune au participat 6 polițiști, doi inspectori din cadrul ISCTR Alba și un inspector din cadrul RAR Sibiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.