IPJ AradReținut pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis

BULETIN DE PRESĂ
 
Reținut pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis
 
            La data de 30 iulie a.c., polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre un autoturism, posibil furat, dintr-o benzinărie din localitate.
            În urma investigațiilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din Pâncota, care ar fi sustras autoturismul, iar ulterior l-ar fi condus în localitate. Din cercetări a rieșit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, într-un dosar penal, întocmit pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
  •  
 
Reținut pentru violență în familie
 
            Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au fost sesizați la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 21.44, despre un scandal în familie, în Craiva.
            Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 29 de ani, din localitate, pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi agresat fizic concubina și părinții. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Ineu, cu propunerea luării de măsuri preventive.
            Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, într-un dosar penal, întocmit pentru violență în famile.
  •  
 
Acțiuni preventive, în județ
 
            La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii orașelor Ineu, Curtici, Chișineu-Criș, Pecica, Lipova și Sântana, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au desfășurat câte o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.
            În cadrul activităților au fost legitimate 677 de persoane și verificate 403 autovehicule. Au fost aplicate 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 109.875 de lei, fiind totodată reținute 7 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.
            Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.
  •  
Infracțiuni rutiere
 

            La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un arădean de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiu. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat valori pozitive pentru cannabis, iar din verificări a reieșit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
            Polițiștii Biroului Rutier au depistat la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 22.40, un bărbat de 35 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Coloniștilor. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 1,07 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Sub influența alcoolului la volan, au mai fost depistați: un bărbat de 60 de ani, din Frumușeni (1,01 mg./l. alcool pur îna erul expirat); un arădean de 22 de ani ( 0,76 mg./l. alcool pur în aerul expirat); un bărbat de 37 de ani, din Socodor (0,74 mg./l. alcool pur în aerul expirat) și un bărbat de 40 de ani, din județul Timiș (0,66 mg./l. alcool pur în aerul expirat).

În toate cazurile a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consummate respectiv a alcoolemiei, cei în cauză fiind cercetați penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
  •  
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 267 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 108.500 de lei, din care 119 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora.
Au fost reținute 11 permise de conducere și retrase 6 certificat de înmatriculare.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.