IPJ Arad Reținut pentru violență în familie

BULETIN DE PRESĂ
Reținut pentru violență în familie
 
            Polițiștii orașului Chișineu-Criș cercetează un bărbat de 42 de ani, din Pilu, care, la data de 5 iulie a.c., și-ar fi agresat fizic concubina. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie.
  •  
 
Infracțiuni rutiere
 
            Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 01.00, un arădean de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Poetului. Din verificări a reieșit că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat.
            A mai fost depistat în trafic, de polițiștii Secției 2 Micălaca, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie, un tânăr de 20 de ani, din Târnova.
            Cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
  •  
Acțiune preventivă, în municipiu și județ
 
            La data de 6 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, îmrpeună cu cei din municipiu, și cu cei ai orașelor Lipova, Curtici și Pecica, cu sprijinul Inspecoratului de Jandarmi Județean Arad și al Inspectoratului General pentru Imigrări, au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și pentru reducerea riscului rutier.
            În cadrul acțiunilor au fost legitimate 400 de persoane și verificate 283 de autovehicule. Au fost conduse 120 de persoane la sediul poliției, în vederea clarificării unor aspecte de interes operativ (identitate, stare civilă, etc.), dintre acestea, 95 fiind fotografiate și amprentate de polițiștii criminaliști.
            Au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 88.810, la regimul circulației rutiere, conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, precum și pentru alte abateri. 68 de persoane au fost testate cu dispozitivele alcooltest/DrugTest. Au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
            Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipi cât și în județ.
  •  
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 135 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 51.000 de lei, din care 69 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora.

Au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ AradReținut pentru violență în familie

27 Oct 2023 566

IPJ Arad Buletin de presă

05 Sep 2023 636

Bărbat din județul Arad reținut pentru violență în familie

16 Aug 2023 922