IPJ ArgeșReținut după ce a fost prins în flagrant

Nr. 686 din 27 octombrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Reținuți de polițiști
 
 
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, și au reținut, la data de 24 octombrie a.c., un tânăr de 23 de ani, din Pitești, iar la data de 26 octombrie a.c., un bărbat de 29 de ani, din Căteasca.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 26 spre 27 august a.c., bărbatul de 29 de ani, a deposedat, prin acte de violență, folosind un obiect tăietor-înțepător, un tânăr de borseta pe care o avea asupra sa, ajutat fiind de tânărul de 23 de ani, care ar fi lovit un martor și i-ar fi pulverizat spray lacrimogen în față, împiedicându-l, astfel, să intervină în apărarea persoanei vătămate.
După administrarea probatoriului, în ziua de 24 octombrie a.c., a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, tânărul de 23 de ani, față de acesta Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
De asemenea, în ziua de 26 octombrie a.c., bărbatul de 29 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
 
  •  
 
Reținut după ce a fost prins în flagrant
 
 
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunii de șantaj, și au reținut un tânăr de 23 de ani, din Stolnici.

Din cercetări s-a stabilit că, tânărul ar fi șantajat un alt tânăr cu publicarea unui videoclip ce îl înfățișează în ipostaze intime, în vederea obținerii unor sume de bani.
La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, cu sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești au organizat și desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a celui în cauză, imediat după primirea de la persoana vătămată a sumei de 400 de lei.
În aceeași zi, după administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 
  •  
 
Reținut pentru amenințare, lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
 
 
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat de 44 de ani, din Topoloveni, ar avea un conflict cu concubina sa.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, care au constatat că cele sesizate se confirmă și, din primele verificări, au stabilit că bărbatul ar fi avut o stare conflictuală cu concubina sa, de 40 de ani, pe care ar fi amenințat-o cu un pistol de tip airsoft, ulterior pătrunzând, fără drept, în interiorul unei locuințe vecine, unde ar fi lovit o femeie de 58 de ani și pe mama concubinei sale, o femeie de 73 de ani.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului și au propus emiterea unor ordine de protecție provizorii, în ceea ce le privește pe concubină și pe mama acesteia. Femeia de 40 de ani, s-a opus emiterii ordinului de protecție provizoriu, polițiștii emițând un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, în privința femeii de 73 de ani.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 953 de persoane, au fost verificate 667 de autoturisme și au fost efectuate 324 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 307 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 64.000 de lei, dintre care 255 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 41 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 18 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Conducea cu viteză excesivă
 
 
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un bărbat, de 28 de ani, din Bogați, care conducea un autoturism, pe DN 7, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 152 de km/h.
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
 
  •  
 
Depistat conducând, deși avea dreptul de a conduce suspendat
 
 
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Bistrița, care conducea un autoturism pe DN 73 – Dâmbovicioara, iar din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză figura cu dreptul de a conduce suspendat.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
 
  •  
 
Conducea sub influența alcoolului
 
 
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 59 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe strada Principală din Bradu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere că rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
 
  •  
 
Cercetări finalizate de polițiști
 
 
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 28 decembrie 2022, în jurul orei 19:00, un bărbat de 39 de ani, din județul Vâlcea, a fost depistat, în trafic, pe D.J. 732A, în localitatea Bălilești, de către polițiști, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice de sânge, iar prin analize de specialitate s-a stabilit că valoarea alcoolemiei depășea limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
 
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunii de braconaj.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 03 spre 04 octombrie a.c., în jurul orei 04:00, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, toți din Răscăeți, județul Dâmbovița, s-ar fi deplasat în fondul de vânătoare din  extravilanul comunei Negrași, cu un autoturism și cu cinci câini din rasa ogar, împrejurare în care au fost observați de către paznicii de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Costești și de către un reprezentant al Asociației de Vânătoare Stejarul București.
Reamintim faptul că, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, precum și  polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, care au identificat unul dintre cei patru bărbați.
Ulterior, la data de 05 octombrie a.c., după identificarea și depistarea celorlalți trei bărbați, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță față de toți cei patru.
Totodată, a fost dispusă măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a autoturismului utilizat la săvârșirea faptelor, precum și a câinilor din rasa ogar, care au fost predați reprezentanților unei asociații chinologice.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.
 
  •  
 
Activități de combatere a comerțului ilicit
 
 
În ziua de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au acționat pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, în localitățile Costești, Buzoești, Bârla, Hârsești și Lunca Corbului.
În principal, s-a verificat respectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind ”obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, fiind controlate 16 operatori economici.
Ca urmare a abaterilor constatate de polițiști, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 de lei, conform O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscate sumele nejustificate, în valoare de 1.020 de lei.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșReținut pentru șantaj, după ce a fost prins în flagrant

24 Aug 2023 596