IPJ BacăuDepistat de polițiști la volan sub influența substanțelorIPJ Bacău

Nr. 382 din 21 noiembrie 2023
                         
                                                                    
 
ȘTIRE DE PRESĂ

Depistat de polițiști la volan sub influența substanțelor psihoactive
 
          La data de 20 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din comuna Răcăciuni, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85 în localitatea Nicolae Bălcescu.
          În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.      
          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
 
 
          Polițiștii reamintesc cetățenilor:
 
 
          Legea nr. 213 intrată în vigoare în luna iulie a.c., modifică articolul 91 din Codul Penal și prevede faptul că:
 
(3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

 
          Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
 

 
 
 
 
          Recomandări:
 
- Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere. Consumul de alcool scade capacitatea de a conduce autovehicule, reduce viteza de reacție, afectează puterea de concentrare și vederea. Consumul de substanțe psihoactive induce o falsă încredere în propriile simțuri, conducătorul asumându-și irațional riscuri în trafic. Combinate, substanțele psihoactive și alcoolul sporesc semnificativ riscul implicării într-un accident rutier.
 
- Dacă ați consumat alcool, luați un taxi sau rugați pe cineva să vă ducă acasă!
 
- Nu vă lăsați prietenii să conducă sub influența alcoolului sau să consume droguri!
 
- Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, se află sub influența alcoolului sau a drogurilor!
 
 
 
 
                                                                                                 ÎNTOCMIT
            Ag. șef adj. de poliție  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuȘoferiță depistată de polițiști conducând fără permis un autoturism, de două ori în aceeași zi

18 Jan 2024 388

IPJ Bacău Buletin de presă - 26.01.2022

26 Jan 2022 734