IPJ Bacău Depistat la volan cu alcoolemie de 1,16 mg/l în afara localității Ungureni

Nr. 12 din 15 ianuarie 2024
                                                                                             
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
 Depistat la volan cu alcoolemie de 1,16 mg/l
 
La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci au depistat în flagrant delict, un bărbat de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Ungureni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
  •  
 
 
Dosar penal după ce a condus sub influența alcoolului
 
La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dărmănești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Triajului din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
 
 
                                                                                                 ÎNTOCMIT
            Ag. șef adj. de poliție             

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuDepistat la volan cu o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat

14 Jun 2023 560

IPJ BacăuDepistat la volan cu o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat

12 Jun 2023 615