IPJ BacăuFermitate în aplicarea legii!-Doi tineri reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe

Nr. 245 din 26 iulie 2023
                      
 
ȘTIRE DE PRESĂ 
 
Fermitate în aplicarea legii!-Doi tineri reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe
 
          Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Bacău au luat măsura reținerii a doi tineri, de 19 și 25 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte vioklențe. Aceștia au fost introduși în Arestul I.P.J.Bacău.
 
 
         La data de 16 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au fost sesizați de un tânăr de 21 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un club din localitate ar fi fost agresat de două persoane.
      Cercetările efectuate de polițiști au stabilit faptul că, la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 02:30, în timp ce tânărul de 21 de ani se afla în club, în mun. Bacău, ar fi fost interpelat de alți doi tineri de 19 și 25 de ani, care ar fi început să îl şicaneze, ulterior agresându-l fizic.
       În urma acestei altercații, tânărul a necesitat îngrijiri medicale.
      La data de 26 iulie a.c., în urma probatoriului administrat, cei doi tineri, de 19 și 25 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
        Pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă, polițiștii vă recomandă:
  • Nu fiţi niciodată solidari cu grupurile care provoacă manifestări violente!
  • Nu proferaţi injurii şi nu încurajaţi violenţa, acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte ce pot degenera în violenţe!
  • Nu vă faceţi singur dreptate lovind adversarul, aceste gesturi pot avea uneori consecinţe grave!
  •  Evitaţi persoanele irascibile, puse pe harţă, evitaţi orice conflict cu acestea!
  •  Nu daţi curs provocărilor venite de la persoane aflate în stare de ebrietate, care vă provoacă!
  
Aveţi încredere în Poliţie -  veţi beneficia întotdeauna de sprijinul nostru pentru protecţia dumneavoastră şi a bunurilor pe care le deţineţi !
Apelul de urgenţă, prin care ne găsiţi mereu la datorie,
  este 112 !

 
 
        Întocmit,
Subcomisar de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.