IPJ Bacău Străinii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 2. 400 lei

Știre de presă Bacău, 19 ianuarie 2024
 
 
ȘAPTE STRĂINI DIN REPUBLICA POPULARĂ BANGLADESH, PAKISTAN, SIRIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA DEPISTAȚI CU ȘEDERE ILEGALĂ ÎN BACĂU
 
 
Polițiștii de imigrări din Bacău, în cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au depistat, pe raza de competență, șapte persoane din Republica Populară Bangladesh, Pakistan, Siria și Republica Moldova, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.
 
Acțiunile și controalele s-au desfășurat în perioada 3 - 16 ianuarie a.c. și au avut ca scop prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în țara noastră.
 
În cadrul activităților întreprinse au fost depistați 4 bărbați din Republica Populară Bangladesh, Pakistan, Siria și Republica Moldova și 3 femei din Siria și Republica Moldova care nu mai îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.
 
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că persoanele în cauză au intrat legal în țara noastră, în scop de vizită și angajare în muncă.
 
Față de persoanele în cauză, polițiștii de imigrări au dispus măsura returnării cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre, iar pentru doi dintre aceștia la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
De asemenea, străinii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 2. 400 lei.
 

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
 
***

Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Bacău, contează pe respectul tuturor cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniu şi face apel la aceştia pentru contactarea instituţiei noastre în legătură cu orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor, în scopul prevenirii unor situaţii de ilegalitate cum ar fi: neanunţarea şederii şi a găzduirii străinilor, munca nedeclarată a străinilor, expirarea dreptului de şedere etc.
 
Invităm cetăţenii să ne contacteze la sediul  Serviciul pentru Imigrări din Bacău, str. Al.Tolstoi, nr. 2 (lângă Secţia 1 de Poliţie Bacău), tel/fax: 0234.202083, e-mail:  bc.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul oficial al Inspectoratul General pentru Imigrări.
 
 
 
SERVICIULUI PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI BACĂU
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.