IPJ BrăilaAcțiune de tip Blitz în localitățile Salcia Tudor și Gulianca

  184.486  din 22.11.2023
 
ACȚIUNI ÎN CONTEXTUL BLOCADA
 
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța noastră și a comunității!
 
Ieri, 21 noiembrie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, polițiștii și jandarmii au desfășurat în sistem integrat 12 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri, dar și activități pentru creșterea siguranței elevilor, a personalului didactic și pentru prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ.
 
Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 30 de evenimente,24 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
 
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 112 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 50.000 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 7 permise de conducere și au ridicat 6 certificate de înmatriculare.
  •  
Pe linie rutieră, ieri, în intervalul orar 19:00-20:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat și desfășurat o acțiune de tip Blitz, pentru reducerea riscului rutier și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe DJ 202A și DN 23, în localitățile Salcia Tudor și Gulianca.
 
S-a acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere cu urmări grave, precum abaterile săvârșite de către conducătorii de biciclete/atelaje hipo, depășirile neregulamentare, nerespectarea regimului legal de viteză și pentru combaterea conducerii de autovehicule, pe drumurile publice, sub influența alcoolului sau a drogurilor.
 
Astfel, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, în valoare de 5.655 de lei, fiind testați cu aparatul etilotest 36 de șoferi.
 
Scopul acțiunilor este acela de a preveni și de a identifica și extrage din trafic acele persoane care prin inconștiență sau nepăsare, se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor și nu acela de a aplica sancțiuni contravenționale.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Brăila Infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

25 May 2023 654

IPJ Brăila Buletin de presă - 15.12.2022

15 Dec 2022 1028

IPJ Brăila Comunicat de presă - 23.11.2022

23 Nov 2022 923