IPJ Brăila Acțiuni desfășurate de polițiști pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța noastră și a comunității!
 
Ieri, 25 septembrie a.c., polițiștii și jandarmii au desfășurat 15 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
 
Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 50 de evenimente, 41 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 131 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 73.880 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățeni, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite.
Ieri dimineață, 25 septembrie a.c., în intervalul orar 08:00-12:00, Poliția Orașului Făurei a acționat pe raza de competență, în zona unităților de învățământ, fiind efectuate verificări ale mijloacelor de transport școlar și pentru prevenirea traficului de droguri.
 
De asmenea, s-a relaționat cu directorii unităţilor de învățământ, iar agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ.
Polițiștii au legitimat 21 de persoane, au verificat trei autovehicule de transport elevi și i-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorii acestora.
De asemenea, în intervalul orar 06:30-08:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat o acțiune pe raza municipiului, pentru verificarea în trafic a autovehiculelor ce sunt conduse de persoane aflate sub influența alcoolului, substanțe interzise sau fără permis de conducere.
În acest context, au fost legitimate 45 de persoane și controlate 43 de vehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 32 de șoferi.
Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 580 de lei.
Scopul acțiunii a fost unul preventiv, pentru reducerea numărului de evenimente rutiere.
În continuare polițiștii vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbat, de 40 de ani, din Brăila, încarcerat la penitenciar, pentru trafic și deținere de droguri periculoase

07 Nov 2023 719

IPJ Brăila Un tânăr de doar 15 ani a dat spargere într-un bar, cu fața acoperită

03 Nov 2023 665

În Brăila Percheziții efectuate de polițiști în sectorul piscicol. Ce au găsit aceștia

02 Nov 2023 841

Acțiuni desfășurate de polițiștii din județul Brăila pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică (FOTO)

30 Oct 2023 457

Tinerii din Brăila interesați de profesia de polițist (FOTO)

27 Oct 2023 622

O femeie din județul Brăila a murit în urma unui accident rutier. Ce spun polițiștii

25 Oct 2023 997

IPJ Brăila Acțiunile „Blocada” continuă. Bilanțul polițiștilor

21 Oct 2023 556

Hoț de porumb, prins de polițiști! A fost surprins în flagrant, pe câmp

16 Oct 2023 771

Acțiunile polițiștilor din Brăila continuă. Iată ce au constatat (FOTO)

15 Oct 2023 615

IPJ Brăila Bărbat de 43 de ani, depistat cu un cuțit de 30 centimetri. În zonă se organiza Balul Bobocilor!

13 Oct 2023 646

Trei indivizi din Brăila, depistați pentru grup infracțional organizat, trafic de persoane și minori

12 Oct 2023 602

Control judiciar pentru două persoane din Brăila. Ce spun polițiștii

07 Oct 2023 594

Acțiune de informare a cetățenilor din Brăila, deținători de animale de companie, desfășurată de polițiști

07 Oct 2023 599

IPJ Brăila Acțiuni desfășurate de polițiști pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică (FOTO)

07 Oct 2023 522

Șofer sub influența substanțelor interzise și cu permisul suspendat, implicat într-un accident în județul Brăila. Suspectul, reținut

04 Oct 2023 765