IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Nr. 184.313 din 26.07.2023
 
ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTI PENTRU MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
 
 
Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța noastră și a comunității.
 
Ieri, 25 iulie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
 
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
 
Astfel, au fost organizate și desfășurate 13 acțiuni menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății și s-a intervenit la 53 de evenimente, 42 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.055 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județul Brăila, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.
 
Astfel, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
 
 
  •  
Azi-noapte, în jurul orei 00:40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Dorobanților, din municipiu.

Șoferul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru două substanțe, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Scopul acestor acțiuni este de a descuraja potențialii infractori și de a crea o atmosferă de siguranță în comunitatea noastră!
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățeanului

05 Mar 2024 414

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

19 Feb 2024 406

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

07 Feb 2024 448

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

06 Feb 2024 452

IPJ BrăilaAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

12 Jan 2024 431

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

10 Jan 2024 451

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

09 Jan 2024 439

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

08 Jan 2024 411

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

03 Jan 2024 530

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

18 Dec 2023 509

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

11 Dec 2023 433

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

17 Nov 2023 551

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

01 Nov 2023 462

IPJ Brăila Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

30 Oct 2023 487

IPJ BrăilaAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

17 Oct 2023 656