IPJ BrăilaO primăvară a prieteniei, implicării și echilibrului în demersul educațional!

Nr. 184.097 din 06.03.2023
 
MĂRȚIȘORUL CELOR MICI PENTRU O PRIMĂVARĂ FĂRĂ VIOLENȚĂ ÎN ȘCOLI
 
 
Azi, 06 martie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila- Biroul Siguranța Școlară, în parteneriat cu reprezentanți ai Grădiniței cu Program Prelungit nr. 32 ,,Albinuța”- Structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 6 ,,Raza de soare” Brăila și Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” Brăila au desfășurat mai multe activități creative și de informare pentru a marca începutul de primăvară, într-o atmosferă a nonviolenței în școli.
          Îndrumați și sprijiniți atât de colectivul cadrelor didactice, cât și de polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, cei mici, creativi și harnici ca niște albinuțe au desfășurat ateliere de creație unde au confecționat mărțisoare tip semn de carte, prin intermediul cărora au transpus mesaje antibullying și sfaturi pentru toți colegii lor mai mari din școlile brăilene.
          Astfel, preșcolarii și-au propus să devină vestitorii unei primăveri inocente, a prieteniei în școli, fapt pentru care, împreună cu doamnele educatoare și polițiști de siguranță școlară au fost primiți cu entuziasm la Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” Brăila, unde au oferit aceste mărțișoare colegilor mai mari, evidențiind astfel alternativa lecturii în detrimentul violenței. 
          Scopul activităților desfășurate de polițiști în parteneriat cu reprezentanții instituțiilor partenere a fost promovarea de atitudini și modele comportamentale reprezentate de sloganul ,,Fii inteligent! Nu ești singur, cere ajutor!”, indiferent că ești victimă sau martor al bullying-ului sau al violenței.
          Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila transmit tuturor elevilor, cadrelor didactice și părinților: ,,O primăvară a prieteniei, implicării și echilibrului în demersul educațional!”
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.