IPJ Buzău Peste 150 de sancţiuni aplicate de poliţişti rutierii în cadrul acțiunilor de prevenire a accidentelor rutiere

Peste 150 de sancţiuni aplicate de poliţişti rutierii în cadrul acțiunilor de prevenire a accidentelor rutiere
În data de 21 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 153 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 7 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Ieri, poliţişti Biroului Rutier împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român au desfăşurat o acţiune pentru creşterea siguranţei rutiere prin verificarea stării tehnice a autovehiculelor.
În 11 cazuri poliţiştii au sancţionat diferite defecţiuni tehnice ale autovehiculelor şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 83 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia 5 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 159 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui bărbat de 39 de ani, din Buzău, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Limpeziș.
Alte 2 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare şi pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment rutier cu pagube materiale.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (16), celor care au îngreunat traficul prin modul de oprire/staționare a autovehiculului (5), dar şi 29 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 97.500 de lei.
Tot ieri, polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Într-unul din cazuri este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Buzău, care a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul în localitatea Mărgăritești.
În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată. De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.   

RECOMANDĂRI ÎN ATENŢIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
 

Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de trafic!
Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!

Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune! 

Accidente de circulaţie
*În data de 21 septembrie a.c., în jurul orelor 08.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe Aleea Industriilor, în municipiul Buzău.
Din primele cercetări a reieşit că este vorba despre o coliziune între 2 autoturisme care circulau pe sensul de mers Buzău către Brăila, conduse de către 2 tineri în vârstă de 20 și 28 de ani, din C. A. Rosetti, respectiv Săgeata și alte 2 autoturisme ce se deplasau pe sensul opus de mers, conduse de către 2 femei în vârstă de 45 și 34 de ani, din Brăila, respectiv Buzău.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pasageruluii din mașina șoferiței din Brăila, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
**În data de 21 septembrie a.c., în jurul orelor 11.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe bulevardul Unirii, în municipiul Buzău.
Din primele cercetări a reieşit că în timp ce conducea autoturismul dinspre Centru către Calea Eroilor, un șofer de 68 de ani, din Buzău a surprins și accidentat un pieton care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, un bărbat de 70 de ani, din Țintești, care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Buzău Activităţi educativ-preventive ale poliţiştilor de la rutieră şi prevenire.

27 Mar 2024 441

IPJ BuzăuReținut de polițiști pentru violare de domiciliu și furt calificat

14 Mar 2024 548

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 1005

Accident în Buzău! Pietoni accidentați de o mașină cu numere de Constanța

30 Jan 2024 1266

Pieton decedat într-un accident rutier în județul Buzău

24 Jan 2024 1011

Prins la furat! Polițiștii din Buzău dau de urma unui hoț de plăcuțe de înmatriculare

19 Dec 2023 906

Un tânăr din Constanța a murit după ce s-ar fi aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Buzău

07 Dec 2023 1597

Accident rutier pe E85. Șapte persoane au ajuns la spital în urma evenimentului

05 Dec 2023 993

Agresiune și încălcare a ordinului de protecție în Buzău. Fosta concubină a apelat la poliție

08 Nov 2023 830

Violențe și furturi în Buzău Poliția demască și reține trei infractori periculoși

06 Nov 2023 1300

IPJ Buzău A mers la reparații cu mașina și nu i s-a mai returnat

02 Nov 2023 1151

IPJ Buzău Accident tragic, pe DN2E85, cu mașină răsturnată. Șoferul rănit, dar pasagerul din autoturism și-a pierdut viața

31 Oct 2023 1318

IPJ Buzău Cal lovit agresiv de propriul său stăpân

30 Oct 2023 820

Agresiuni și distrugere. Despre evenimentul pentru care au fost reținuți doi tineri

23 Oct 2023 804

Un bărbat din județul Buzău a murit în urma unui accident rutier. Ce spun autoritățile

20 Oct 2023 1169