IPJ Cluj Comunicat de presă - 10.02.2023

         Nr.847604/39 din 10 februarie 2023
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
 
EVALUAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ ÎN ANUL 2022
 
Anul 2022 a fost unul caracterizat de diverse provocări, dar și de așteptări din punctul de vedere al standardului profesional stabilit, pentru promovarea unui serviciu polițienesc performant în slujba cetățenilor, astfel că, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, prin eforturile întregului colectiv de polițiști, dar și al personalului contractual, a continuat să reprezinte un sprijin constant al comunității clujene, apărată cu devotament și respect.
 
Prin intervenția la apelurile de urgență, acțiuni constante pentru diminuarea riscului rutier, prevenirea și controlul fenomenului infracțional, precum și menținerea securității în cadrul evenimentelor publice de amploare, polițiștii clujeni au fost alături de comunitate, reprezentând totodată un colaborator de încredere pentru ceilalți parteneri instituționali.

 
Activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj în anul 2022 s-a axat, în principal, pe realizarea obiectivelor generale ale Poliţiei Române.
 
Printre acestea, menționăm importanța creşterii gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor, precum și asigurarea unui climat de siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente şcolilor.
De asemenea, o constantă în obiectivele prioritare o reprezintă în continuare organizarea unor acţiuni punctuale şi cu efective mărite pentru combaterea indisciplinei rutiere.
Totodată, componenta de prevenire şi combatere a  infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, alături de acțiunile pentru destructurarea grupurilor/grupărilor infracţionale constituie principii fundamentale în ansamblul obiectivelor instituționale.
 

 
Una dintre cele mai importante și eficiente resurse în cadrul unei instituții este cea umană, urmărindu-se astfel, pe parcursul întregului an, realizarea unui management responsabil și eficient, în scopul îndeplinirii unor obiective esențiale în cadrul instituției, procentul de ocupare a funcțiilor prevăzute fiind de 83,2%.
 

În anul 2022, polițiștii din cadrul instituției au participat la peste 230 de programe formative, organizate  în unitățile de învățământ din subordinea M.A.I., individual sau în colaborare cu alte entități juridice.
 
În carieră sau pentru dezvoltarea acesteia, 204 polițiști au participat la programe de formare profesională organizate de instituții de învățământ din subordinea I.G.P.R. sau M.A.I., iar pentru pregătirea și perfecționarea acestora au fost organizate 185 de activități practice și de instruire.
 
 
În cadrul activității de prevenire, au fost desfăşurate acţiuni de informare şi prevenire în cadrul celor 22 de proiecte și campanii, dintre care amintim: „De mic învăţ să mă feresc de rele", „Şcoala siguranţei Tedi", Proiectul "Copil iubit la bord", "Proiect de siguranță în online", „Vacanţă M.A.I. în Siguranţă 2021", "Vacanța s-a încheiat", Păzește-ți spatele”, ”Atingeri nedorite”,  ”Sărbătorile se petrec în familie. Tu știi unde este copilul tău”, ”Campania de prevenire a înșelăciunilor online”, dar și campanii educaţionale derulate în colaborare cu instituţii de învăţământ din judeţ.
 
 
În cursul anului 2022, cele 352 de activităţi desfăşurate pe linia informării și prevenirii antiinfracţionale şi antivictimale a cetățenilor au avut peste 12.500 de beneficiari.
 

 
 
De asemenea, în perioada de referință, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 138 de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs, în unitățile de învățământ preuniversitare de pe raza județului Cluj, atât din mediul urban, cât și rural.
 
De asemenea, 747 de cadre didactice din unitățile de învățământ preuniversitare ale județului Cluj au beneficiat de sesiuni de instruiri în vederea prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor, intervenției și sesizării unor astfel de incidente.
 
 
 
 
Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, poliţiştii au desfășurat numeroase activităţi de menţinere a ordinii publice, fiind vorba, în concret despre 33.794 de intervenţii la evenimente, 17.773 de controale directe, 1.242 de acţiuni cu efective mărite și 40 de razii.
 
În contextul acestor activități au fost descoperite 1.626 de infracţiuni (+252), dintre care 1.056 de infracţiuni în flagrant delict (+290).
 
În anul 2022, apelurilor către Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 au necesitat 29.660 de intervenții ale efectivelor de poliție.
 
 
La nivelul județului Cluj, din totalul infracțiunilor sesizate în anul 2022, numărul infracțiunilor judiciare a crescut cu 12,47 %, al celor de altă natură cu 16,11%, în timp ce numarul infracțiunilor economice a înregistrat o scădere de 13,78%.
 
Din totalul infracțiunilor sesizate în anul 2022, infracțiunile contra patrimoniului reprezintă 46,96%.
 
 
Referitor la activităţile de investigare a criminalităţii, au fost soluţionate 14.987 de dosare penale, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 433 de persoane bănuite.
 
În ceea ce priveşte activitatea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii asociate violenţei în familie, în cursul anului 2022, au fost sesizate 1.277 de astfel de fapte, cele mai multe, 806 fiind infracţiuni de loviri sau alte violenţe, 114 infracţiuni de abandon de familie şi 111 infracţiuni de ameninţare.
 
 
În privinţa modalităţii de protejare a victimelor violenţei domestice, în cursul anului 2022, au fost emise 407 (+27) de ordine de protecţie provizorii şi 287(-45) de ordine de protecţie.
 
 
În ceea ce privește criminalitatea economico-financiară, la structura de profil a fost înregistrat un trend descendent, numărul infracţiunilor înregistrate la nivelul judeţului Cluj fiind de 1.226, rezultând astfel o scădere de 13,78%.
 
Pe parcursul anului au fost cercetate 696 de persoane, iar față de 3 persoane au fost dispuse măsuri preventive.
 
 
În privinţa activităților de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, în anul 2022, în baza cercetărilor efectuate de organele de cercetare penală, au fost întocmite referate de terminare a urmăririi penale în 10 cauze penale.
 
În cadrul dosarelor penale aflate în instrumentare, a fost recuperat un prejudiciu de 14.841.900 de lei, prin instituirea de măsuri asigurătorii.
 
 
Activitățile de urmărire și extrădare derulate pe parcursul anului au condus la darea în urmărire a 183 de persoane, dintre care 46 în urmărire internaţională.
 
S-a reuşit depistarea şi clarificarea situaţiei a 104 persoane urmărite național, dintre care 51 de persoane date în urmărire internaţională.
 
Au fost desfăşurate activităţi de căutare a persoanelor dispărute, fiind clarificate 611 cazuri de dispariţie, situaţii în care persoanele au fost încredinţate familiei sau internate în centre de profil.
 
De asemenea, au fost dispuse de către organele judiciare 408 măsuri de supraveghere judiciară, dintre care 321 reprezentând măsuri de supraveghere prin control judiciar şi 87 măsuri de arest la domiciliu.
 
 
În domeniul silvic, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, au fost desfășurate 924 de acțiuni și controale în fondul forestier, pe linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos și pe linia legalităţii transportului materialului lemnos.
 
În perioada analizată, au fost înregistrate 498 de infracţiuni la regimul silvic și au fost aplicate 441 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 840.000 de lei.

Totodată, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1491,18 metri cubi de material lemnos, în valoare de 658.87 de mii de lei şi indisponibilizarea a 3 autovehicule.
 
 
Pe linia regimului armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, în scop preventiv şi de constatare, au fost desfăşurate 534 de acţiuni şi controale.
 
Poliţiştii serviciului au eliberat 263 de permise port armă şi au prelungit valabilitatea pentru alte 358 de permise, fiind emise 695 de autorizaţii pentru persoane fizice, în vederea procurării de arme letale şi arme neletale supuse autorizării.
 
De asemenea, au descoperit 123 de infracţiuni la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, cele mai multe reprezentând încălcări ale prevederilor legale referitoare la regimului armelor și munițiilor, la regimul vânătorii și protecției fondului cinegetic și la regimul materiilor explozive.
 
Au fost aplicate 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 200.220 de lei şi s-a dispus suspendarea dreptului de a deţine şi folosi arme şi muniţii faţă de 12 de persoane, precum şi anularea dreptului de a purta şi folosi arme şi muniţii faţă de 114 deţinători.
 
Specialiștii Serviciului Criminalistic au efectuat 4.877 de deplasări în teren, 3.791 dintre acestea pentru investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei.
 
În urma cercetărilor la fața locului, s-a reușit ridicarea a 33.881 de diferite categorii de urme, respectiv urme papilare, biologice, traseologice, înscrisuri şi alte urme.
 
În contextul activităților desfășurate de speciliștii criminaliști au fost identificate 183 de persoane bănuite.
 
Centrul teritorial de examinare IT, operațional din luna martie 2021 a realizat 179 de percheziții informatice asupra a 655 de sisteme informatice.
 
 
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au soluționat, în cursul anului 2022, 424 de petiţii, reclamații și sesizări, altele decât cele cu caracter penal și au aplicat 249 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 50.350 de lei.
 
Totodată, la nivelul biroului au fost înregistrate 28 de dosare penale.
 
În perioada analizată, au fost efectuate 16 controale, fiind emise 35 de ordine de plasare în adăpost, 84 de animale fiind plasate în adăpost ca urmare a emiterii acestor ordine.
 
Au fost întocmite în total 47 de documente medical-veterinare și efectuate 283 de constatări de specialitate, având loc 8 întâlniri cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale pentru protecția animalelor și au fost adresate 71 de informări instituţiilor abilitate cu privire la anumite deficienţe constatate.
 
 
Prevenirea accidentelor grave și a consecințelor acestora reprezintă în continuare unul dintre obiectivele prioritare în cadrul Inspectoratului.
 
Polițiștii rutieri au acţionat permanent pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie, punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost desfăşurate 2.732 de acţiuni, constatate 1.690 de infracţiuni (+413) şi aplicate 39.658 de sancţiuni contravenţionale.
 
De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării sau anulării 6.441 de permise de conducere şi au fost retrase 1.698 de certificate de înmatriculare.
 
În ceea ce privește riscul rutier, în perioada de referință, în județul Cluj au fost înregistrate 1.209 (+149) accidente de circulaţie, 198 dintre acestea fiind raportate ca accidente rutiere grave. 
 
Din punctul de vedere al consecinţelor acestor accidente, indicatorii analizaţi au evidenţiat faptul că cele 198 de accidente rutiere grave s-au soldat cu decesul a 41 de persoane (-17).
 
Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum, indisciplina pietonilor şi neacordarea de prioritate pietonilor.
 

 
 
În anul 2022 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a efectuat 560 de achiziții publice, în valoarea totală de 3.827.724,48 lei fără TVA.
 
Au fost încheiate 62 de contracte de achiziție/acorduri-cadru, în valoare totală de 2.127.357,52 lei fără TVA, respectiv 2.479.150,64 lei inclusiv TVA.
 
Se continuă implementarea proiectului cu titlul “Reabilitare, creșterea eficienței energetice, gestionarea eficientă a energiei la imobile existente corpurile C2 și C20, modificari interioare, amenajare spații de lucru în pod existent (C2) amenajare incinta și refacere împrejmuire la I.P.J. și D.J.I. Cluj”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţie 3.1 – sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice inclusiv în clădirile publice şi în clădirile de locuinţe, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj.
 
De asemenea, printre principalele obiective stabilite în cadrul instituției se regăsește dezvoltarea de programe, proiecte şi campanii destinate prevenirii criminalităţii şi reducerii riscului de victimizare, în corelare cu caracteristicile situaţiei operative.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.