IPJ ClujPolițiștii clujeni – la datorie în minivacanța 11 – 15 august

Nr. 847604/ 187 din 10 august 2023
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
POLIȚIȘTII CLUJENI – LA DATORIE ÎN MINIVACANȚA 11 – 15 AUGUST
 
În contextul minivacanței, prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din data de 15 august, și a pelerinajului care va avea loc la mănăstirea Nicula, din județul Cluj, dorim să transmitem câteva aspecte de interes, pentru a contribui la menținerea unui mediu pașnic și sigur în comunitatea noastră.
                     
În perioada 11 – 15 august a.c., în medie, peste 200 de polițiști vor acționa pentru ca manifestările religioase sau alte tipuri de evenimente publice să aibă loc în siguranță, cu respectarea prevederilor legale.
 
Întrucât, în această perioadă se vor înregistra valori ridicate de trafic, în special pe DN1C – E576, înspre municipiul Gherla, vă recomandăm să respectați indicațiile polițiștilor, să fiți atenți la condițiile de drum și să manifestați răbdare și bunăvoință față de toți participanții la trafic.
 
De altfel, vă îndemnăm să manifestați atenție sporită și să adaptați viteza de deplasare atunci când circulați cu autovehiculul prin zonele cu activitate pietonală intensă.
 
În apropierea mănăstirii Nicula, respectați indicațiile autorităților referitoare la fluidizarea traficului și parcarea autovehiculelor.
 
Pentru a evita aglomerația, în special în data de 15 august, vă rugăm să luați în calcul mijloacele de transport în comun, inclusiv cursele speciale puse la dispoziție de autoritățile locale, pe ruta Gherla –Nicula.
 

Polițiștii sunt pregătiți să acționeze în scopul îndrumării persoanelor, supravegherii și gestionării traficului rutier, dar și pentru a preveni producerea unor situații de natură a perturba siguranța persoanelor.
 
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj vă urează o sărbătoare binecuvântată și liniștită!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.