IPJ ClujRazie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona străzilor Platanilor – Calea Dezmirului

Nr. 847604/265 din 3 noiembrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT CALIFICAT
 
La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri cu vârste de 14, respectiv 17 ani, cercetați în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de furt calificat.
 
Cei doi bănuiți au fost depistați în Huedin, la data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 00.00, de polițiștii Formațiunii de Ordine Publică și cei ai Compartimentului Rutier.
 
În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de investigații criminale au constatat că cei în cauză sunt persoanele bănuite de sustragerea a două biciclete, în valoare aproximativă de 4.500 de lei, reclamate ca fiind sustrase în noaptea de 30/31 octombrie a.c., din scara unui bloc din Huedin.
 
Totodată, în baza materialului probator, s-a constatat că aceștia sunt bănuiți de furtul unei alte biciclete, din aceeași locație, săvârșit în noaptea de 26/27 octombrie a.c.
 
Astfel, azi data de 3 noiembrie a.c. pe numele acestora au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, iar prejudiciul, în valoare aproximativă de 6.300 de lei, a fost recuperat în totalitate.
 

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de furt calificat.
 
**

 
BĂRBAT IMPLICAT ÎNTR-UN EVENIMENT RUTIER, REȚINUT ȘI, ULTERIOR, ARESTAT PREVENTIV
 
La data 2 noiembrie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul Rutier, în baza materialului probator administrat, au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 53 de ani, cercetat pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Cel în cauză este cercetat pentru infracțiunea menționată mai sus, după ce la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe strada Traian din municipiul Dej, având o alcoolemie de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, în data de 3 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Dej, care au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
**
 
UPDATE – TÂNĂR REȚINUT PENTRU 24 DE ORE
 
Ca urmare a evenimentului din data de 25 octombrie a.c. în care un tânăr de 25 de ani, din județul Suceava, a fost depistat de polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca și condus la o unitate medicală, unde a rămas internat, după ce ar fi comis mai multe fapte de distrugere atât într-un apartament, cât și în alte spații publice din municipiul Cluj-Napoca, ieri, 2 noiembrie a.c., polițiștii au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele acestuia.
 
În continuarea verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în data de 25 octombrie a.c., tânărul ar fi săvârșit 6 acte materiale de distrugere în urma cărora au fost raportate prejudicii în valoare de 11.000 de lei și ar fi sustras produse alimentare în valoare aproximativă de 70 de lei.
 
 Totodată ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
 
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, furt și tulburarea ordinii și liniștii publice, toate în formă continuată.
 
**
 
RAZIE A POLIȚIȘTILOR SECȚIEI 7 POLIȚIE CLUJ-NAPOCA
 
În dimineața zilei de 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secție 7 Poliție cu sprijinul Secțiilor 1-6, Biroului de Investigații Criminale și Biroului Rutier, jandarmilor clujeni și polițiștilor locali au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona străzilor Platanilor – Calea Dezmirului.
 
Activitățile efectivelor au urmărit prevenirea faptelor antisociale comise în mediul stradal, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, au fost legitimate 159 de persoane și au fost verificate peste 60 de vehicule.
De asemenea, au fost testați în trafic 27 de conducători auto cu aparatele etilotest, cu scopul depistării unui eventual consum de băuturi alcoolice.
 
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.