IPJ Cluj Tematica principală de dezbatere a fost prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și a faptelor cu violență

Nr. 847604/249 din 11 octombrie 2023
 
 
 
 
 
ACTIVITATE CU ROL PREVENTIV – ÎMPREUNĂ PENTRU O ADOLESCENȚĂ SIGURĂ

Întâlnirea polițiștilor cu părinți ai elevilor din mediul urban și rural
 
 
Ieri, 10 octombrie a.c., adjunctul șefului inspectoratului, comisar șef de poliție Ciprian Neag, alături de reprezentanții Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au organizat o întâlnire cu reprezentanți ai elevilor din județul Cluj, atât din mediul urban cât și rural.
 
Tematica principală de dezbatere a fost prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor și a faptelor cu violență.
 
 
Cu scopul realizării unei informări complete și transmiterii unor recomandări punctuale, la întâlnire a participat doamna Nicoleta Amariei, reprezentant – consilier adicții în cadrul Asociației Filantropice Medical Creștine „Christiana” Cluj, împreună cu reprezentantul Agenției Naționale Antidrog - CPECA Cluj.
 

La baza inițiativei de a organiza această întrevedere se regăsește dorința realizării unei colaborări eficiente cu reprezentanții legali ai elevilor, pentru crearea unui mediu cât mai sigur pentru copii.
 
Pentru creșterea siguranței în şcoli și prevenirea portului de obiecte sau consumului de substanțe periculoase în unitățile de învăţământ, polițiștii au informat părinții asupra importanței monitorizării frecvente a ghiozdanelor copiilor și a bunurilor pe care aceștia le au asupra lor.

 
De asemenea, au fost abordate acțiunile necesare rezolvării unor cazuri cu impact negativ în care minorii ar putea fi implicați.
 
Toate aceste recomandări, respectiv activități preventive urmăresc formarea unei rețele de siguranță în jurul elevilor, compuse din familie, cadre didactice și parteneri instituționali.
 
 
În cadrul întâlnirii a fost subliniat rolul important al comunicarii părinte-copil, petrecerea timpului cu aceștia în activități comune (lectură, sport, hobby).
 
 A fost dezbătută poziția esențială pe care părinții o reprezintă, în contextul obținerii de către copii a informațiilor corecte, din surse sigure.
 
Totodată, a fost reamintită necesitatea unui control parental asupra utilizării telefonului mobil și accesării internetului de către copii.
 
Siguranță copiilor și cea din unitățile de învățământ constituie o prioritate pentru polițiștii clujeni, astfel încât, întâlnirile de acest fel vor continua.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.