IPJ Galați Ce pot face eu pentru siguranța mea și a celor din jur?

Nr. 3044268 din 26 aprilie 2023
 
 
 
”CE POT FACE EU PENTRU SIGURANȚA MEA ȘI A CELOR DIN JUR?”
 
Aceasta a fost întrebarea la care au căutat răspuns, sub îndrumarea reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Galați, elevi de la Școala Gimnazială Nr. 26, Școala Gimnazială Nr. 22 și Liceul teoretic ”Emil Racoviță”, într-un eveniment inițiat de Organizația ”Tinerii și Viitorul” și desfășurat în sala de expoziții temporare ”Sergiu Dumitrescu” de la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine la Dunărea de Jos.
 
Problematica (cyber)bullying-ului a constituit principalul subiect de discuție, prilejuind abordarea aspectelor referitoare la formele de manifestare, cauze, factori favorizanți, consecințe și modalități de acțiune. Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au ilustrat explicațiile cu unele cazuri semnificative înregistrate în ultima perioadă în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.
Plecând de la principiul că ”nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii”, polițiștii de prevenire au supus atenției participanților cele mai importante elemente privind regimul răspunderii penale a minorului, consecințele implicării în fapte de natură penală, dar și caracteristicile unor infracțiuni ”de actualitate” precum pornografia infantilă sau accesul ilegal la un sistem informatic. De asemenea, a fost accentuat rolul anturajului în adoptarea unor conduite deviante la această vârstă, dar și importanța comunicării cu adulții de încredere din viața fiecăruia.
 
Implicați și participativi, elevii au realizat sarcinile de lucru propuse și au oferit exemple atât din mediul școlar, cât și din experiențele avute pe diverse rețele de socializare. La final, toți (și-)au oferit câteva răspunsuri la întrebarea din titlu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.