IPJ GalațiReținut pentru act sexual cu un minor

Nr. 3044326 din 25 iulie 2023
 
 
REȚINUT PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE
 ACT SEXUAL CU UN MINOR
 
 
În această dimineață, 25 iulie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, au luat măsura reținerii față de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Rădești, care este bănuit de comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
 
În fapt, la data de 23 martie 2023, o minoră, de 14 ani, însoțită de mama ei, s-ar fi prezentat la Spitalul Municipal de Urgențe Bârlad unde, cadrele medicale, în urma investigațiilor de specialitate, au stabilit că este însărcinată, bănuit fiind un bărbat, de 53 de ani, din comuna Rădești.
 
Astfel, a fost sesizată Poliția municipiului Bârlad și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care, pe principiul competenței teritoriale, a declinat competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2021 - februarie 2023, bărbatul de 53 de ani, profitând de faptul că minora s-ar fi aflat singură la locuința acestuia din comuna Rădești, județul Galați, cu scopul de a efectua mai multe activități gospodărești, ar fi întreținut raporturi sexuale neconsimțite cu aceasta, prin constrângere, profitând de situația materială precară a familiei.
 
În baza probatoriului administrat în cauză de către polițiști, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana bănuită, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, totodată, față de aceasta, fiind dispusă și măsura  reținerii pentru 24 de ore.
 
În cursul zile de astăzi, 25 iulie, bănuitul va fi audiat în vederea schimbării încadrării juridice (viol),  urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.