IPJ GalațiReținut pentru violență în familie

Nr. 3044295 din 13 iunie 2023
 
 
REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE
 
         În cursul dimineții de 11 iunie 2023, Secția 5 Poliție Rurală Rădești a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în satul Chiraftei, comuna Măstăcani, județul Galați, o femeie este agresată fizic de fiu, la adresa de domiciliu.
         Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în aceeași zi, cu puțin timp înainte de apelul la 112, un bărbat, cu vârsta de 41 de ani, și-ar fi lovit mama, o femeie de 63 de ani, cu o lopată peste corp, în timp ce aceștia se aflau în curtea proprie. 
         Femeia, care prezenta urme de violență la nivelul membrului superior stâng și a membrului inferior drept, a fost preluată de un echipaj medical de la ambulanță și transportată la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor pentru acordarea de îngrijiri medicale.
         Agresorul a fost condus la sediul Postului de Poliție Măstăcani pentru audieri, fiind efectuată totodată și cercetarea la fața locului.
          A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie, iar după administrarea materialului probator în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 41 de ani, care a fost apoi condus și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați.
 
         La data de 12.06.2023, cel reținut a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor și ulterior la Judecătoria Târgu Bujor, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
 
***

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ GalațiConflict între două persoane pe strada Anul Revoluției 1948

21 Nov 2023 490