IPJ GiurgiuBărbați reținuți pentru deținere ilegală de tutun

Nr. 7602/261 din 14 iulie 2023
 
ȘTIRE DE PRESĂ
BĂRBAȚI REȚINUȚI DUPĂ CE AU FOST DEPISTAȚI DEȚINÂND ILEGAL APROXIMATIV 100 KILOGRAME DE TUTUN
 
La data de 13 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ghimpați au oprit pentru control, la ieșirea din localitatea Naipu, județul Giurgiu, un autoturism, în care se aflau doi bărbați, de 25, respectiv 54 de ani, ambii din comuna Fundeni, județul Călărași.
 
Fiind efectuat un control amănunțit al autovehiculului, în interiorul acestuia au fost  descoperite 99 kilograme de materie vegetală cu miros și textură specifică tutunului, ambalată în 5 saci.
 
Bărbații în cauză au declarat că nu dețin documente de achiziție a mărfii, rezultând din primele cercetări faptul că prejudiciul creat bugetului de stat este de 70.000 de lei.
 
Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au întocmit un dosar penal, în care sunt continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prevăzută de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.       
 
Autoturismul și cantitatea de 99 kilograme de materie vegetală cu miros și textură specifică tutunului au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.
 
Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, aceștia să fie prezentați unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.       
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.