IPJ Giurgiu La volan sub influența băuturilor alcoolice

Nr. 7602/173 din 16 mai 2023
 
BULETIN DE PRESĂ
 
CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
 
La data de 15 mai a.c., ora 20.03, pe D.N. 5C, în localitatea Vedea, județul Giurgiu, a fost depistat, un bărbat, de 47 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
 
Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul drager, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
 
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
 
CERCETAT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ DREPT
 
La data de 13 mai a.c., ora 17.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în localitatea Puieni, județul Giurgiu, un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Prundu, județul Giurgiu, în timp ce conducea un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
 
 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Giurgiu Oprit de polițiști, la volan, cu o alcoolemie ridicată. I s-a întocmit dosar penal

13 Dec 2023 753

IPJ GiurgiuLa volan sub influența alcoolului

13 Dec 2023 343

IPJ GiurgiuLa volan sub influența alcoolului

01 Dec 2023 513

IPJ Giurgiu Un cetățean georgian conducea o autoutilitară aflându-se sub influența băuturilor alcoolice

10 Nov 2023 463

IPJ GiurgiuLa volan sub influența alcoolului

07 Nov 2023 460

IPJ Giurgiu Depistați la volan, sub influența băuturilor alcoolice

29 Oct 2023 735

IPJ GiurgiuLa volan sub influența alcoolului

24 Oct 2023 448

IPJ Giurgiu Un șofer, prins la volan băut. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

24 Oct 2023 763

IPJ Giurgiu La volan sub influența băuturilor alcoolice

23 Oct 2023 430

IPJ Giurgiu La volan fără permis

12 Oct 2023 513

IPJ Giurgiu La volan sub influența băuturilor alcoolice

11 Oct 2023 439

IPJ Giurgiu La volan sub influența băuturilor alcoolice

13 Sep 2023 492

Județul Giurgiu Șofer din București, depistat băut la volan de polițiști

30 Aug 2023 795

IPJ GiurgiuLa volan sub influența alcoolului

30 Jun 2023 677

IPJ Giurgiu La volan sub influența băuturilor alcoolice

19 Jun 2023 566