IPJ Ialomița Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni, pentru siguranța cetățenilor

În zilele de sâmbătă și dumincă, poliţiştii ialomițeni au intervenit la peste 210 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 400 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate 24 de infracţiuni.
În perioada menționată, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Ialomița, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 10 acţiuni şi s-a intervenit la 212 evenimente, dintre care 204 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 24 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 404 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 112.660 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale polițiștilor ialomițeni.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
În urma activităților desfășurate, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce 11 permise de conducere şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

Exemple:
La datad de 17 septembrie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au depistat în trafic, un bărbat de 53 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 1,09 mg/alcool pur în aerul expira
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 
De asemenea, noaptea trecută, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Orașului Fierbinți Târg au depistat pe raza localității Grecii de Jos, un bărbat de 48 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,91 mg/alcool pur în aerul expirat, valoare indicată în urma testării cu aparatul Drager.
Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În cursul zilei de 17 septembrie, polițiștii din cadrul Secție de Poliție nr. 6 Ion Roată, au au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un conducător auto a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la volan s-a aflat un tânăr de 18 ani, care nu deținea permis de conducere și care ar fi sustras autoturismul din curtea unei rude.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “furt în scop de folosință”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor din Constanța și Tulcea pe DN22! 29 de șoferi vitezomani, sancționați

29 Jan 2024 824

Tragedie în județul Ialomița! Trei persoane au murit într-un cumplit accident rutier (GALERIE FOTO)

29 Dec 2023 5124

Percheziții la persoane bănuite de furtul mai multor unelte din incinta unei societăți comerciale

23 Dec 2023 991

O fetiță a murit și alți doi copii sunt în stare gravă după ce ar fi fost spălați de bunica lor cu o substanță toxică (VIDEO)

22 Dec 2023 1978

În Ialomița Un bărbat de 48 de ani, reținut pentru act sexual cu o minoră. Fata are doar 14 ani

07 Nov 2023 1009

IPJ Ialomița Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

27 Oct 2023 653

IPJ Ialomița Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

27 Sep 2023 608

În Ialomița Mandate de percheziții și de aducere pentru trafic de cocaină și canabis (FOTO)

26 Sep 2023 950

IPJ Ialomița Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

22 Sep 2023 653

UPDATE Suspiciuni de viol la tabăra de vară a AUR organizată la Neptun-Olimp. Victima, o tânără de 17 ani (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3098

IPJ Ialomița Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe

18 Sep 2023 478

IPJ Ialomița Acțiune cu efective mărite la Fetești. Ce au constatat autoritățile

08 Sep 2023 782

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 894

IPJ Ialomița Bărbat din Fierbinții de Jos găsit mort în locuința sa

01 Aug 2023 948

IPJ Ialomița-Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr de 23 de ani

01 Aug 2023 652