IPJ Ialomița Comunicat de presă -10.12.2021

Nr. 110646 din 10 Decembrie 2021
 
 
 
RAZIE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA
 
 
Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat în cursul zilei de ieri pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid19 și diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere. Au fost aplicate 75 de contravenții și verificate peste 200 de autovehicule.
 
La data de 9 decembrie a.c., 47 de polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Slobozia, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020.
 
În cadrul acțiunii polițiștii au acționat în filtre rutiere, precum și  în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în piețe, târguri, centre comerciale și terase.
 
De asemenea, au fost efectuate controale la 48 de societăți comerciale cu puncte de lucru în municipiul Slobozia, acțiunile fiind orientate pe latura preventivă/informativă, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare pfizică.
 
Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate 293 de persoane și controlate peste 214 autovehicule, în special transportul în comun de persoane.
 
Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.335 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost reținute 3 permise de conducere.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 917

IPJ IalomițaDacă ai abilități de comunicare și relaționare te așteptăm să te înscrii și tu!

28 Apr 2023 488

IPJ IalomițaLocurile scoase la concursurile de admitere sunt comune – femei și bărbați

24 Apr 2023 628

IPJ IalomițaEvaluarea activităților pe 2022

07 Feb 2023 818

IPJ Ialomița Buletin de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 795

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.12.2022

29 Dec 2022 838

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 13.12.2022

13 Dec 2022 904

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.11.2022

29 Nov 2022 859

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 25.11.2022

25 Nov 2022 833

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 14.09.2022

14 Sep 2022 893

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022

02 Sep 2022 747

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022

02 Sep 2022 688

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 22.08.2022

22 Aug 2022 797

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 27.07.2022

27 Jul 2022 940

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 18.07.2022

18 Jul 2022 852