IPJ Ialomița Comunicat de presă - 19.01.2022

Nr. 53084 din 19 Ianuarie 2022
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITAREA
 INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2
 
Prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice sunt sănătate și siguranța cetățenilor, context în care, în această perioadă sunt desfășurate zilnic activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.
 
Astfel, ieri, 18 ianuarie, polițiștii ialomițeni au verificat 10 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, 22 de mijloace de transport persoane, cât și 916 persoane aflate în carantină/izolare la domiciliu.
 
Pentru nerespectarea măsurilor de siguranță, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale la Legea 55/2000 privind pentru nepurtarea măştii de protecţie și nerespectarea măsurilor provond carantina/izolarea.
 
Valoarea totală a acestora este de 7.500 de lei.
 
Începând din 8 ianuarie 2022 masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise.
 
ATENȚIE!!! Acest lucru înseamnă că masca trebuie purtată și pe stradă!

 
Singurele măști acceptate sunt cele chirugicale și cele FFP 2. Nu purtați măști din material textil sau plastic pentru că riscați să vă îmbolnăviți și să îi îmbolnăviți și pe cei din jurul dumneavoastră.*
 

 Persoane exceptate de la portul măștii:
 
•   Copiii cu vârste sub 5 ani;
•   Persoanele care sunt singure în birou;
•   Prezentatorii tv și invitații acestora, cu condiția păstrării distanței de 3 metri între persoane;
•   Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
 
•   Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise, cu condiția păstrarii distanței de 3 metri față de alte persoane;
•   Persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, ori activități sportive;
•   Persoanele cu dizabilități cognitive;
•   Pot fi scutite de portul măștii, la locul de muncă, persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, dar numai după evaluarea medicului de medicina muncii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Ialomița Un bărbat din comuna Bucu, prins băut la volanul unui tractor neînmatriculat!

03 Aug 2023 888

IPJ IalomițaDacă ai abilități de comunicare și relaționare te așteptăm să te înscrii și tu!

28 Apr 2023 471

IPJ IalomițaLocurile scoase la concursurile de admitere sunt comune – femei și bărbați

24 Apr 2023 612

IPJ IalomițaEvaluarea activităților pe 2022

07 Feb 2023 807

IPJ Ialomița Buletin de presă - 02.02.2023

02 Feb 2023 782

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.12.2022

29 Dec 2022 823

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 13.12.2022

13 Dec 2022 889

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 29.11.2022

29 Nov 2022 836

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 25.11.2022

25 Nov 2022 815

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 14.09.2022

14 Sep 2022 876

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022

02 Sep 2022 734

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022

02 Sep 2022 675

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 22.08.2022

22 Aug 2022 784

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 27.07.2022

27 Jul 2022 927

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 18.07.2022

18 Jul 2022 835