IPJ IalomițaDepistat la volan sub influența alcoolului

                                                        Nr.102242 din 02 Noiembrie 2023
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ
           
           
Material lemnos confiscat de polițiști
 
La data de 01 noiembrie  a.c., pe DN2C, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Grivița au depistat în trafic, un bărbat de 54 de ani, din comuna Grivița, în timp ce transporta cu o autoutilitară, material lemnos din specia salcâm.
 
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că în autovehicul se afla cantitatea de 1,20mc de material lemnos, ce a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor, întrucât persoana în cauză nu deținea documente de proveniență.
 
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
 
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomița continuă acțiunile în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul silvic, dar și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos.
 
* * *
 

Depistat la volan sub influența alcoolului
 
În cursul zilei de ieri, 01 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au depistat în trafic, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

 
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul etilotestului indicând o valoare de 0,48 mg/alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ IalomițaȘoferul a fost condus la spitalul din Slobozia pentru prelevarea probelor biologice de sânge

06 Nov 2023 623

IPJ Ialomița Dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

22 Sep 2023 667

IPJ Ialomița Buletin de presă - 13.12.2021

13 Dec 2021 722

IPJ Ialomița Buletin de presă - 14.06.2021

14 Jun 2021 644