IPJ IalomițaPolițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din municipiul Slobozia

Nr. 120780 din 30 Ianuarie 2024
 
 
 
REZULTATELE POLIȚIȘTILOR ÎN ACȚIUNEA BLOCADA
 
 
        Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Pubică acţionează, permanent, în mod activ și implicat în misiuni preventive de depistare și prevenire a faptelor comise cu violență, combaterea migrației ilegale și a consumului de substanțe interzise, prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic.
Astfel, în cursul zilei de 29 ianuarie a.c., în intervalul orar 11:00-13:00, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii ialomițeni și reprezentanții din cadrul Ocolului Silvic au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 87.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au retras 5 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au legitimat 349 de persoane și au verificat 395 autoturisme, șoferii fiind testați cu aparatul din dotare în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din municipiul Slobozia pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în stradă, pentru verificarea în trafic a autovehiculelor și depistarea persoanelor ce conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului în perioada următoare pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și prevenirea oricăror situații de risc.
Exemple:
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Secției nr.2 Poliție Rurală Grivița au efectuat două controale, pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale în domeniul silvic, la doua societăți comerciale situate în incinta Oborului Municipal Slobozia.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că, la una dintre unitățile economice între stocul scriptic și cel faptic există o diferență în minus de 224,878 mc material lemnos.
De asemenea pentru cantitatea de 433,77 mc material lemnos, societatea nu deținea documente de proveniență.
La cea de a doua societate comercială, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că, între stocul scriptic și cel faptic există o diferență în minus de 116,09 mc material lemnos.

În ambele cazuri, polițiștii au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cantitățile fiind indisponibilizate și predate în custodia reprezentanților Ocolului Silvic, în valoare de 60.000 de lei.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Ialomița În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal

03 Jan 2024 548

IPJ IalomițaȘoferul a fost condus la spitalul din Slobozia pentru prelevarea probelor biologice de sânge

06 Nov 2023 617