IPJ SibiuAplicarea măsurii complementare de confiscare a autovehiculului, dar și a sumei de bani strânse

 Nr. 334 din 19 decembrie 2023
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Sancționați contravențional pentru apelare la mila publicului cu amendă și aplicarea măsurii complementare de confiscare a autovehiculului, dar și a sumei de bani strânse
          La data de 15 decembrie, în cadrul activităților specifice desfășurate de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, desfășurate în zona complexului comercial de pe raza de competență, inclusiv pe linia prevenirii actelor de cerșetorie, au fost depistate 4 persoane care apelau la mila publicului.
          În fapt, 2 bărbați și 2 femei, în vârstă de 25 și 29 de ani, sub pretextul că suferă de deficiențe de auz, că sunt membrii ai unei asociații caritabile și că în această perioadă desfășoară o campanie umanitară în vederea colectării de fonduri pentru construirea unui centru internațional și național pentru copiii cu astfel de probleme, apelau la mila publicului, solicitând bani.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au constatat că pretextul folosit de către aceștia era fals, iar activitatea lor se încadrează în prevederile art. 2 pct. 3 din Legea 61 din 1991, republicată, respectiv apelarea la mila publicului.
Conform acestui act normativ, cele 4 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea sumei de 4800 lei și 235 euro, precum și indisponibilizarea autoturismului cu care se deplasau.
Atât asupra acestora, cât și în autoturism, polițiștii au identificat și ridicat mai multe înscrisuri sub forma unor tabele fictive, folosite pentru a induce în eroare persoanele, cu scopul de a obține sume de bani.
Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.