IPJ SibiuEvenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale

Nr. 301 din 6 noiembrie 2023
 
BULETIN INFO - RUTIER  
 
În perioada 03 - 05 noiembrie a.c., polițiștii sibieni au continuat acțiunile de creștere a gradului de siguranță în trafic, în urma activităților specifice desfășurate fiind constatate 15 infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere, au fost retrase 35 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 730 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 218.000 de lei.
 
Exemple semnificative:
La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 12,30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henri Coandă, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Satu Mare, a pierdut controlul direcției e deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
 
La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 00,15, în Rășinari, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Iazului de către un sibian în vârstă de 35 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
 
La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 04,00, în Brădeni, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 104D de către un localnic în vârstă de 19 ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 1 din Codul penal.

 
La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 22,00, în Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 39 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
 
La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 00,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Brașov.
Testarea alcoolscopică a conducătorului a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.