IPJ Sibiu Una din temele implementate în cadrul Programului "Școala Altfel" a fost "Prevenirea și reducerea faptelor cu violență, precum și a consumului de droguri, alcool și tutun."

 Nr. 290 din 26 octombrie 2023
Aprob difuzarea în mass – media
 
ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR ÎN CADRUL PROGRAMULUI
"ȘCOALA ALTFEL"
 
Săptămâna aceasta, polițiștii sibieni continuă activitățile educativ-preventive desfășurate în unitățile de învățământ, activități ce au ca scop informarea elevilor și a profesorilor în vederea prevenirii și combaterii cazurilor de delincvență juvenilă, victimizare a minorilor și absenteism școlar.
 
Sunt desfășurate activități atât în cadrul grupurilor de elevi, cât și în rândul cadrelor didactice, una din temele implementate în cadrul Programului "Școala Altfel" fiind "Prevenirea și reducerea faptelor cu violență, precum și a consumului de droguri, alcool și tutun."
 
Astfel, în primele zile ale acestei săptămâni, polițiștii din cadrul structurilor rutiere, de siguranță școlară și prevenirea criminalității au fost prezenți în mai multe școli de pe raza județului Sibiu, la activități participând aproximativ 500 de elevi.
 
În cadrul lecțiilor desfășurate, au fost abordate teme precum prevenirea delincvenței juvenile, bullying-ul și cyberbullying-ul, răspunderea penală a minorilor, scopul nostru fiind responsabilizarea elevilor cu privire la consecințele deciziilor și comportamentului lor.
 
De asemenea, școlarilor le-au fost prezentate mai multe categorii de contravenții și infracțiuni, însoțite de exemple punctuale, astfel încât aceștia să poată lua cele mai bune decizii în situații limită.
 
Activitățile continuă pe parcursul întregii săptămâni, în mai multe unități școlare din județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.