ISU Argeș - Incendii

BULETIN INFORMATIV

 
         În perioada 05.12.2023, ora 08:00 – 06.12.2023, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 38 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
 
          INCENDII
          (12:35) Trei echipaje de pompieri de la Detașamentul Câmpulung au intervenit cu două autospeciale de stingere a incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat în localitatea Mihăiești, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La locul intervenției s-a constatat că flăcările se manifestau la o anexă gospodărească cu suprafața de aproximativ 40 mp, prezentând pericol de propagare la o casă din apropiere. Prin intervenția promptă a pompierilor s-a reușit lichidarea incendiului în limitele găsite. Pe timpul misiunii,  paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex masculin, care prezenta atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital.
 
          (16:06) Pompierii au intervenit în localitatea Țițești în cazul unui incendiu care s-a manifestat la materialele combustibile de la compartimentul motor și de la bordul unui tractor. Nu au fost identificate victime.
 
          (19:47) Pompierii de la Detașamentul Pitești și Pichetul Vedea au intervenit în localitatea Cocu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. Echipajele de pompieri au constat că flăcările se manifestau la o casă de aproximativ 40 mp. Salvatorii au acționat pentru stingerea incendiului, precum și pentru evacuarea unor bunuri din interiorul locuinței. Nu au fost identificate victime.
 
          (22:52) Detașamentul de Pompieri Câmpulung a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un coș de fum al unei locuințe din municipiul Câmpulung. Salvatorii ajunși la locul evenimentului au constatat că ardea funinginea de pe interiorul coșului de fum, incendiul fiind lichidat înainte să afecteze elemente din acoperișul imobilului.
 
          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:  
         (17:45) Paramedicii SMURD de la Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit în municipiul Pitești pentru a acorda primul ajutor calificat și pentru a transporta la spital un pieton care a fost victima unui eveniment rutier. Echipajul a preluat persoana de sex masculin în vârstă de 23 de ani, care prezenta leziuni la membrele inferioare și la membrul superior drept.
 
         (17:09) Echipajul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Mioveni a intervenit în localitatea Stâlpeni, în cazul unui eveniment rutier soldat cu o victimă (pieton). Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat pacientului în vârstă de 51 de ani, care a suferit leziuni la nivelul capului, fără să aibă nevoie de transport ulterior la spital.

 
         (19:56) Două echipaje de pompieri au intervenit în localitatea Albota, cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, în cazul unui eveniment rutier produs între două autoturisme. Acestea au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire ale incendiilor și a asistenței medicale la nevoie, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La locul intervenției, salvatorii au identificat două victime, care au fost preluate și transportate la spital. Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin în vârstă de 28 de ani, care prezenta un traumatism în zona feței.
 

         De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 28 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   
 
                   În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați!
         Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro. 
         Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Argeș - Pompierii au intervenit în comuna Valea Mare Pravăț în cazul unui eveniment rutier

24 Apr 2024 195

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 476

ISU Argeș - Pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit pe strada Pârvan Vasile

15 Feb 2024 388

ISU Argeș - 35 de controale și sancțiuni în cuantum de 189.000 lei

12 Feb 2024 378

Accident pe DN 65. Un cap tractor cu remorcă care intrat într-un cap de pod! (FOTO)

24 Jan 2024 969

UPDATE. Accident în Argeș! O mașină a părăsit partea carosabilă și a rupt o conductă! (FOTO)

22 Jan 2024 825

Accident cu scurgeri de gaze în atmosferă, în Argeș. Pompierii intervin (FOTO)

21 Jan 2024 858

Accident rutier cu trei autoturisme implicate. Unul s-a răsturnat în urma impactului (FOTO)

18 Jan 2024 960

Patru răniți, dintre care doi copii, în urma unui accident rutier în Argeș

14 Jan 2024 755

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unui accident rutier în județul Argeș

14 Jan 2024 822

Accident în Argeș. O femeie, pieton, rănită grav în urma impactului

12 Jan 2024 890

Incendiu izbucnit la un autoturism din județul Argeș. Intervin pompierii

24 Dec 2023 844

Accident rutier cu victime în Argeș. O mașină s-a răsturnat

19 Dec 2023 905

ISU Argeș - Tehnică nouă de intervenție la I.S.U. Argeș

19 Dec 2023 673

Accident mortal în județul Argeș! Un bărbat a murit pe loc. Mai multe victime, transportate la spital

15 Dec 2023 1194