ISU BihorPatru incendii într-o singură zi, produse în Batăr, Ciutelec, Viișoara și Aleșd

          Nr. 16                                                                                       Oradea, 29.01.2024
BULETIN INFORMATIV
Patru incendii într-o singură zi, produse în Batăr, Ciutelec, Viișoara și Aleșd
 
 
Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au acționat sâmbătă, 27 ianuarie a.c., pentru stingerea a patru incendii izbucnite la trei gospodării și la un bloc de locuințe.
 
Primul apel, primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 04.00, sesiza producerea unui incendiu la o casă situată în localitatea Batăr, iar pentru gestionarea evenimentului semnalat, la fața locului au fost mobilizate imediat, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Salonta, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității.
Incendiul, care se manifesta generalizat la una dintre camerele casei și în hol, respectiv, parțial la acoperiș, a fost localizat și lichidat în aproximativ 25 de minute, forțele de intervenție reușind să salveze circa 70 de metri pătrați din acoperișul casei (construit pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați) și bunurile din trei încăperi.
În urma evenimentului, au ars bunurile dintr-o încăpere și din holul casei și  aproximativ 50 de metri pătrați acoperiș.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, în mod intenționat, de o persoană a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
 
  •  
            În aceeași zi, în jurul orei 09.35, pompierii Detașamentului Marghita au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată în localitatea Ciutelec, comuna Tăuteu.
            În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la dormitorul casei și la acoperiș, amenințând să se extindă la întreaga locuință.
            Echipajele de pompieri au stins incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia.
            Pagubele înregistrate în urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect, au constat în bunurile din dormitor, tavanul încăperii și circa 40 metri pătrați acoperiș.
  •  
            Tot sâmbătă, echipajele aceleiași subunități au localizat și lichidat un incendiu izbucnit în podul unei locuințe din Viișoara, limitând pagubele la aproximativ 10 metri pătrați material lemnos din jurul coșului de fum, iar pompierii Stației Aleșd au stins un incendiu produs la coșul de fum al unui bloc de locuințe din localitate, reușind să împiedice producerea de pagube materiale.
            Cauza probabilă a celor două evenimente a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine.
            Reamintim bihorenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu  pierderi de vieți omenești, iar pentru preîntâmpinarea acestor situații, coşurile de fum trebuie curăţate periodic, verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate şi autorizate.

            De asemenea, coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.
 
 
Persoană de contact
Ofițer Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.