ISU GiurgiuAccident în Bolintin Vale

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 157 din 21.04.2023
 
 
Conduceți prudent pentru a preveni evenimentele rutiere
 
Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în orașul Bolintin Vale. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii.
Unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat, fiind nevoie de folosirea accesoriilor specifice pentru a putea fi scos în siguranță. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital. Celălalt șofer, un tânăr de 22 ani, a ajuns la spital cu ambulanța SAJ.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la ISU Giurgiu despre accidentul de pe Autostrada A1. Trei persoane au fost rănite (GALERIE FOTO

03 Jan 2024 1182

Accident rutier cu victimă pe A1. Două autoturisme ieșite în afara drumului (FOTO)

26 Oct 2023 1194