ISU GiurgiuBâlciul Tradițional de Sfânta Maria, în siguranță

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 296 din 11.08.2023
 
Bâlciul Tradițional de Sfânta Maria, în siguranță
 
          Din această după-amiază și până în ziua de Sfânta Maria, în municipiul Giurgiu va fi organizat Bâlciul Tradițional, activitate la care participă, în fiecare an, foarte multe persoane. Pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu vor fi prezenți la acțiuni cu o autospecială de stingere ce se va afla în zona adiacentă Parcului Tineretului. Aceștia vor avea în atenție respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, dar și o intervenție imediată în cazul înregistrării unor evenimente.
Amenajările temporare din bâlci vor fi și în atenția inspectorilor de prevenire, astfel încât acestea să respecte condițiile de securitate la incendiu. Astfel, pe timpul exploatării spaţiilor în care se desfăşoară activităţile trebuie luate măsuri de reducere a riscului de incendiu, prin limitarea la strictul necesar a cantităţilor de materiale combustibile şi a eventualelor surse cu potenţial de aprindere a acestora.
Având în vedere faptul că se estimează un aflux de persoane, pompierii vin în sprijinul participanților cu următoarele măsuri preventive ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor cu public numeros:
  • nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
  • nu aruncați la întâmplare resturile de țigară sau bețele de chibrit aprinse pentru că pot incendia vegetația uscată din apropiere;
  • nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranți;
  • în cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți locul în care vă aflați, în mod organizat;
  • supravegheați în permanență copiii.
Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bâlciul Tradițional de Sfânta Maria, în siguranță alături de pompierii din Giurgiu

11 Aug 2023 985