ISU GiurgiuCoșurile de fum necurățate - pericol de incendiu

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 112 din 03.04.2024
 
 
Coșurile de fum necurățate - pericol de incendiu
 
Casa unei familii din municipiul Giurgiu a fost în pericol de incendiu, ieri  după-amiază, cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat de funingine.
Pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au ajuns, în cel mai scurt timp, pe șoseaua Alexandriei, acolo unde a fost sesizat un posibil incendiu, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Echipajele au constatat faptul că fumul nu se putea evacua în totalitate pe coș din cauză că acesta nu era curățat.
Pompierii au ventilat clădirea și le-au recomandat proprietarilor să acorde o mai mare atenție curățării coșului de fum pentru a evita producerea unui incendiu.
Informare preventivă
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
  • curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
  • tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Material de informare preventivă: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY  
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU GiurgiuCoșurile de fum necurățate - pericol de incendiu

12 Mar 2024 372

ISU GiurgiuVerificați și curățați coșurile de fum

22 Mar 2023 914

ISU Giurgiu Buletin informativ - 30.01.2023

30 Jan 2023 746

ISU Giurgiu Comunicat de presă - 05.01.2023

05 Jan 2023 1101