ISU GiurgiuPatru incendii, săptămâna aceasta din cauza coșurilor de fum

COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 17 din 12.01.2024
 
Patru incendii, săptămâna aceasta din cauza coșurilor de fum
 
Casa unei familii din orașul Bolintin Vale a fost în pericol de incendiu, ieri, cel mai probabil din cauza coșului de fum. Este cel de-al patrulea caz înregistrat săptămâna aceasta, fie că vorbim despre coșuri sau burlane de evacuare a fumului deteriorate, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din apropiere.
Din fericire, ieri, fumul a fost observat la timp de proprietară, care a cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că a ars funinginea din interiorul coșului de fum.
Informare preventivă
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
  • curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
  • tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Material de informare preventivă: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY  
 
 
Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU GiurgiuPatru incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

11 Mar 2024 326

ISU GiurgiuPatru incendii de vegetație uscată, în ultimele ore

06 Mar 2024 292

ISU GiurgiuO nouă campanie de informare privind riscurile de incendiu, destinată vârstnicilor

01 Nov 2023 467

ISU GiurgiuPatru incendii, în ultimele ore

18 Oct 2023 468

ISU Giurgiu Patru incendii în ultimele ore

18 Oct 2023 699

ISU GiurgiuPatru incendii de vegetație uscată, în ultimele zile

31 Jul 2023 532

ISU GiurgiuPatru incendii, în ultimele ore

15 Jun 2023 560

ISU GiurgiuȘase incendii de vegetație uscată și lăstăriș, în ultimele zile

21 Feb 2023 592

ISU GiurgiuComunicat de presă - Patru incendii, în ultimele ore

02 Aug 2022 763

ISU Giurgiu Stop incendiilor de vegetație uscată

31 Mar 2022 713