ISU HarghitaBilanțul ultimelor două zile

BULETIN  INFORMATIV
 
Bilanțul ultimelor două zile
 
O pondere de 95% din totalul celor 20 de situații de urgență gestionate, în ultimele 48 de ore, a constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD furnizând răspunsul prompt celor 19 solicitări.
De asemenea, pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au intervenit, seara trecută, pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs pe raza localității Delnița, pe DN 12A. Echipajele operative ajunse la locul solicitării au constatat că un autoturism a lovit un copac, iar în urma impactului puternic, a rezultat o victimă, șoferul autovehiculului, în vârstă de 33 de ani. Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor, ulterior acesta fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare de specialitate.
În perioada de referință, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urs), în localitatea Voșlăbeni.  
Salvatorii harghiteni rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.                                                       
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU HarghitaBilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore

23 Feb 2024 470

ISU Harghita - Buletin informativ 21.07.2021

21 Jul 2021 824