ISU IalomițaÎn urma evenimentului au fost distruși aproximativ 350 de baloți de lucernă

  Nr.41 din 12 octombrie 2023
          
 
BULETIN INFORMATIV
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 20 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore (11-12.10.2023).
La nivel județean, 13 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
 
        ! În perioada de referință, trei echipaje operative din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o șiră de baloți, în localitatea Făcăeni. În urma evenimentului au fost distruși aproximativ 350 de baloți de lucernă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind autoaprinderea.
 
          În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 7 incendii înregistrate la nivel județean .
Din totalul celor 7 incendii care au avut loc în perioada menționată, șase dintre acestea au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, stuf și culturi), fiind afectate aproximativ 36 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, folosirea intenționată a sursei de aprindere și fumatul în locuri nepermise.
Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenție, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
 
       În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 
    Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
                                              

 
                                          Compartimentul Informare și Relații Publice  
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.