ISU IalomițaIncendiu violent la locuința unui cetățean, în localitatea Gimbășani

                                                                                                  Nr.7 din 15 februarie 2024
 
 
BULETIN INFORMATIV
 
Incendiu violent la locuința unui cetățean, în localitatea Gimbășani
 
 
           Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au fost solicitați să intervină noaptea trecută, în jurul orei 23:40, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean din localitatea Gimbășani.          
La locul evenimentului au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului. Pentru lichidarea acestuia, dar și îndepărtarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ patru ore.
În urma evenimentului, flăcările au distrus locuința pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, elemente de mobilier, aparatură electrocasnică și articole vestimentare.
Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o jarul căzut din sistemele de încălzire.
Pe timpul misiunii, paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 60 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Pentru a gestiona cu eficiență situațiile neplăcute cu care vă puteți confrunta, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița vă recomandă să respectați următoarele reguli și măsuri preventive la exploatarea sobelor cu și fără acumulare de căldură:
  • Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate și curățate pentru a fi în perfectă stare de funcționare;
  • Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și se va evita supraîncărcarea acesteia;
  • Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
  • Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • Sobele se vor utiliza numai cu usița de alimentare închisă;
  • În fața ușițelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
  • Nu se vor așeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Copiii nu vor fi lăsați niciodată nesupravegheați, cu focul aprins în sobă;
  • În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curățirea cu substanțe inflamabile a dușumelelor și a oricărui obiect;
  • Cenușa și jarul provenite din sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.
 
       Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
 

Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.