ISU IașiAdmiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești – anul 2024

COMUNICAT DE PRESĂ NR. 36
Admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
 "Pavel Zăgănescu" Boldești – anul 2024
 
Vrei să devii pompier ? Au început înscrierile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă  "Pavel Zăgănescu" Boldești. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași, situat în municipiul Iași, strada Lascăr Catargi, numărul 59, recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în sesiunea aprilie – iulie 2024.
Pentru sesiunea de admitere aprilie - iulie 2024, locurile aprobate la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești sunt următoarele:
Specialitatea/ calificarea  
Nr. total locuri
Nr. Locuri
Nr. locuri/ beneficiar Dintre care
Romi Minorități
Subofițer de pompieri și protecție civilă 275 275 /IGSU 2 -
Subofițer administrativ 25 25 /IGSU - -
 
Repartizarea candidaților pe locurile alocate se realizează ulterior admiterii și se ocupă de către candidații admiși în ordinea mediilor de admitere și a opțiunilor.
 
Calendarul admiterii:
  • 24 aprilie – 14 mai – depunere cereri înscriere (on-line, inclusiv sâmbătă și
duminică - la adresa de e-mail: sru@isujis.ro)
  • 21 mai – termen depunere documente în vederea constituirii dosarului de
recrutare (la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași) și termenul până care se va desfășura activitatea de evaluare psihologică
  • 25 – 31 mai – evaluarea performanțelor fizice (la Școala de Subofițeri de
Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești)
  • 15 iunie – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor (la Școala de Subofițeri
de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești)
  • 19 iunie – 12 iulie 2024 – examinare medicală (doar candidații care se
încadrează în numărul locurilor scoase la concurs în ordinea descrescătoare a notelor finale)
 
  • până la data de 19 iulie 2024afișarea rezultatelor finale (pe site-ul oficial al Școalii
de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești)
 
Cererea-tip de înscriere și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic (format pdf.), la adresa de e-mail sru@isujis.ro, în perioada 24 aprilie - 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
La primirea cererii-tip de înscriere, persoana cu sarcini de recrutare atribuie candidaților, codul unic de identificare, folosit pe întreaga procedură de concurs. Cererea-tip de înscriere, cuprinzând elementele prevăzute anterior se scanează și se comunică candidaților prin e-mail.
Condiții de recrutare:
Condiţiile legale de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a cadrelor militare sunt următoarele:
  1. să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  2. să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  3. să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  4. să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  6. să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  7. să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  8. să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  9. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  10. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  11. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
Aptitudinea sau inaptitudinea prevăzută la litera d) se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.
Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la litera lit. f) se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat.
Candidații care au obținut în străinătate o diplomă echivalentă celei de la examenul național de bacalaureat depun următoarele documente:
  1. copia diplomei echivalente obținute în străinătate;
  2. traducerea legalizată a diplomei echivalente;
  3. atestatul de recunoaștere a studiilor, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației.
 

Criterii specifice:
Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, forma de învăţământ cu frecvenţă, în vederea formării profesionale iniţiale, sunt următoarele:
  1. să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;
  2. să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  3. să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
Anunțul de recrutare este postat pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași la rubrica:
https://isujis.ro/anunturi/anunt-privind-recrutarea-candidatilor-pentru-participarea-la-concursul-de-admitere-organizat-la-scoala-de-subofiteri-de-pompieri-si-protectie-civila-pavel-zaganescu-boldesti-sesiun-5/

Pentru detalii suplimentare candidații se pot adresa Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, telefon 0232/412121, interior 27147 / 27101.
 
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
                                                                  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.