ISU PrahovaAcțiunile pompierilor salvatori

BULETIN INFORMATIV
NR. 40 din 25 aprilie 2023
 
În ultimele 24 de ore, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 41 de situații de urgență, dintre care 12 au fost intervenții în situații de urgență, 27 urgențe medicale și 2 activități de îndrumare și control.
Totodată, pompierii prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea a două incendii (manifestate pe arii restrânse, la acoperișul unei locuințe și la o anexă gospodărească), precum și în alte 3 cazuri în sprijinul comunităților, care au vizat deblocarea ușii de acces într-o locuință din orașul Sinaia, pentru a facilita accesul echipajelor medicale la o persoană cu probleme de sănătate și asistența a două persoane supraponderale, nedeplasabile, în municipiului Ploiești.
În acest interval, 28 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice la 5 accidente rutiere, în care au fost implicate 7 autoturisme și cei 10 ocupanți ai acestora. Cel mai grav accident a avut loc ieri, în jurul orei 16:15, în localitatea Comarnic, cartier Posada, pe DN1. Pompierii prahoveni au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical în urma coliziunii dintre două autoturisme, având informația că, în urma impactului, o persoană a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale autovehiculului, fiind conștientă. Odată ajunși la locul indicat, pompierii au reușit descarcerarea victimei, aceasta fiind transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri suplimentare. Alte două victime rezultate în urma accidentului au fost, de asemenea, transportate de urgență la spital de către ambulanțele SAJ venite în sprijin.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat 3 misiuni de recunoaştere în teren, în municipiul Câmpina și în orașul Sinaia, pentru verificarea rețelei de hidranți, precum și la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde au fost verificate căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
***
Vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
De asemenea, puteți descărca noua aplicație DSU. Fii informat și fii pregătit oriunde, oricând!
Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare IOS, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, accesând unul din următoarele link-uri:
***
Unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.                                                                                                                                   
 
  Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.