Județul Vâlcea Restricții de trafic pe mai multe artere rutiere pentru efectuarea de lucrări

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează căastăzi, 18 septembrie, în intervalul orar 08:00 – 18:00, pe DN 7, tronsonul kilometric, 159+700 demetri - 174+870 de metri, pe raza localităților Milcoiu – Râmnicu Vâlcea, județulVâlcea, se lucrează la aplicarea marcajelor rutiere, astfel că circulațiarutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.
 
Pe DN7A, între kilometrii 6 – 8, pe raza localității Brezoi, județul Vâlcea, se efectueazălucrări de reparații asfaltice, între orele 08:00 - 18:00. Circulația rutierăse desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de circulație.
 
Începând de astăzi, 18 septembrie, a fost restricționată din nou circulațiape o cale pe DN 2A Lumina – Constanța,la kilometrul 196, pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a Podului Ovidiu.Se circulă pe cealaltă cale, în ambele direcții, pe câte o bandă pe sens,restricțiile fiind menținute până la finalul anului 2023.
 
Pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea,pe sensul de mers către Ovidiu, între kilometrii 3 – 2, este închisă a douabandă astăzi, 18 septembrie, până la ora 15.00, pentru a permite efectuareaunor lucrări de întreținere și curățare a rigolei mediane. Traficul rutier sedesfașoară pe banda numărul 1, cu limită de viteza de 60 km/h.
 
Pe autostrada A1 Sibiu-Devase execută următoarele lucrări de reparații ce implică restricții de trafic:
· sensul de deplasare către Deva, între km. 309+400 de metri- 309+900 de metri, este restricționată, astăzi, până la ora 16.00, a douabandă pentru lucrări de înlocuire a parapetului median;
· sensul de deplasare către Deva, între km. 277+500 de metri- 278+300 de metri, este restricționată a doua bandă pentru înlocuireaparapetului median, astăzi, până la ora 15.00;
· sensul de deplasare către Sibiu, între km. 290+700 de metri- 289, sunt restricționate banda de urgență și prima bandă, pentru efectuareaunor lucrări de reparații la carosabil. Lucrările se vor desfășura până mâine,19 septembrie, ora 18.00.
 
Reamintimfaptul că începând din data de16 septembrie, circulația este restricționată total pe sensul de mers cătreBascov al autostrăzii A1București-Pitești, pe tronsonul kilometric 119-120, pentru efectuarea unorlucrări de reparații pe raza localității Bascov. Traficul rutier este deviat peun drum provizoriu, paralel cu autostrada A1, unde se circulă pe 2 benzi pesensul către Bascov și pe o bandă pe celălalt sens.

De asemenea, în perioada 18 septembrie – 14 noiembrie a.c., traficulrutier este restricționat pe DN 7Râmnicu Vâlcea - Sibiu, tronson kilometric 246+500 metri - 251+025 metri,în zona localității Boița, județul Sibiu, pentru efectuarea unor lucrări destabilizare versanți și de refacere a suprafeței de rulare. Circulația rutierăse va închide pe sectoare de drum de 250 metri, în reprize de câte 20 deminute, la intervale de 30 de minute, în funcție de intensitatea traficului lamomentul executării lucrărilor.


Recomandăm reducereavitezei în zona lucrărilor, evitarea manevrelor periculoase  și respectarea semnalizării rutiere temporare!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Vâlcea Circulație reluată pe DN 7

19 Sep 2023 722

Județul Argeș Trafic oprit pe DN 7

19 Sep 2023 638

IGPR InfotraficJudețul Vâlcea -Trafic blocat pe DN 7

21 Jul 2023 552

O mașină din Ucraina a luat foc în Călimănești, județul Vâlcea. În autoturism se afla și un copil de o lună (VIDEO)

09 Apr 2022 1746

IGPR - Infotrafic Județul Argeș - Trafic blocat pe DN 7

16 Aug 2021 946

IGPR - Infotrafic Județul Sibiu-Trafic îngreunat pe DN 7, din cauza unui accident

02 Jul 2021 1109

IGPR - Infotrafic - Județul Vâlcea Trafic restricționat pe mai multe artere rutiere pentru efectuarea unor lucrări

22 Jun 2021 906

UPDATE 2 Accident rutier pe DN 7. Două persoane au murit. Printre victime, un fost ministru

26 Dec 2019 2368

Restricții de circulație pe drumurile spre munte!

18 Jul 2019 1403

UPDATE. Atenție șoferi. Se lucrează pe DN7. Unde au loc lucrările

03 Oct 2018 1268

Trafic oprit pe DN7 în judeţul Argeş

03 Jan 2018 1947