MAI Comunicat de presă 29 septembrie

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.
Personalul structurilor operative a intervenit la 4.545 de evenimente, 3.016 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.529 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 931 de posibile infracțiuni, aproape 24% dintre acestea fiind sesizate din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 112 persoane.
Totodată, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 175 de autori de infracțiuni și au constatat 8.973 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.
Tot în cursul zilei de ieri, au fost depistate 23 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 330 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 645 de permise de conducere, dintre care 56 pentru consum de alcool și 16 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Pompierii au efectuat 162 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență fiind identificate 23 de obiective are funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
Astfel, pompierii au aplicat 499 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 703.600 de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, salvatorii au desfășurat 1.186 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 136 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor au fost salvate 9 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 misiuni aero-medicale, fiind salvate 19 persoane aflate în situații de urgență.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.431 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 143.929 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 99 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 33,3 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 25.569 de mijloace de transport și 97.766 de persoane, dintre care 10.645 de cetățeni ucraineni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție! Vor fi verificate sirenele de alarmare publică din Constanța. Vezi în ce perioadă

07 May 2024 54

Flagrant delict la festival, în Mamaia Un bărbat a prezentat „oferta” de droguri procurorilor DIICOT (VIDEO)

07 May 2024 117

Peste 2800 de persoane au beneficiat de ajutor medical la Spitalul Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 Mai și Paște

07 May 2024 161

Surpriză în trafic la Cumpăna! A fost sesizată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța

07 May 2024 239

Braconaj în județul Constanța! Polițiștii au aplicat mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

07 May 2024 184

Heinrig Impex SRL, Filiala București va amenaja un spațiu comercial în zona Poarta 1 a Portului Constanţa

07 May 2024 209

UPDATE Tragedie în a treia zi de Paște la Ovidiu! Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul ce traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 1222

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Trandafir, secretar la Comuna Oltina, județul Constanța (DOCUMENTE)

07 May 2024 205

Loteria Română Report cumulat la Noroc de peste 1,88 milioane de euro! Vezi când au loc noile trageri

07 May 2024 239

OMD Mamaia Constanța Sărbători Pascale vibrante, cu artiști de excepție pe litoralul românesc

07 May 2024 279

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 270

Alertă meteo! Se strică vremea în mai multe zone din țară! Cod galben la limita cu județul Constanța

07 May 2024 617

Certificat de urbanism pentru o firmă din Constanța! Vrea să investească în zona centrală

07 May 2024 254

Campioană europeană pentru al treilea an la rând Sportivii de la ACS Power Gym Constanța au cucerit 13 din cele 53 de medalii de aur ale României la Campionatul European din Spania

07 May 2024 332

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 14 7 mai 2024 Luna nouă în Taur

07 May 2024 249